Au plecat să facă un grătar şi s-au pierdut pe munte

Nouă turişti bucureşteni au vrut să facă un grătar la Babele, însă după ce s-au aventurat pe un traseu interzis în această perioadă în Munţii Bucegi, au rămas blocaţi la mare atitudine chemând salvamontiştii să-i dea jos de pe munte.
Romania TV
16 mart. 2014, 07:23
Au plecat să facă un grătar şi s-au pierdut pe munte

Cei nouă tineri din Bucureşti au urcat spre Babele, pe un traseu deosebit de periculos, ca să facă un grătar, potrivit România TV.

Traseul ales de tineri este interzis în această perioadă.

Când au realizat că s-au rătăcit, turiştii au cerut ajutorul. După mai bine de patru ore salvatorii montani i-au adus în siguranţă pe cei nouă tineri la poalele muntelui.

„A fost o acţiune destul de dificilă pentru că tinerii s-au aventurat într-o zonă inaccesibilă. Au avut noroc că au scăpat cu viaţă, aveau adidaşi mă mir cum de nu au alunecat şi au căzut în prăpăstii”, a declarat salvamontul Claudiu Vasilescu.

Salvamontiştii din Buşteni îi avertizează pe turişti că până la mijlocul lunii aprilie traseele abrupte din masivul Bucegi sunt închise.

DailyBusiness
Ambulanța București a primit mii de solicitări în ultimele zile. Alis Grasu, managerul SABIF: „S-ar putea să înceapă să crească”
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Cum s-a pozat Dana Budeanu de Crăciun: Vedeta a apărut într-o ipostază extrem de provocatoare! – FOTO
Fanatik.ro
Ceaiul bogat în vitamina K care te ajută să ții glicemia sub control. Mulți care suferă de diabet nu știu de el
Capital.ro
Centralele pe gaz devin interzise! Cele mai vechi de 30 de ani vor trebui înlocuite
Playtech.ro
Ce preparate au mâncat deținuții din închisorile din România în prima zi de Crăciun. Regim special pentru diabetici
DailyBusiness
Fructul-minune, care scade riscul de infarct cu 32%! Ar putea fi secretul unei inimi sănătoase
Adevarul
Român condamnat la închisoare în Marea Britanie pentru trafic de imigranți ilegali. A fost prins cu patru vietnamezi în mașină
wowbiz.ro
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
Documentul obligatoriu de la 1 ianuarie. Românii care trebuie să-și schimbe urgent actele
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
kanald.ro
Pensiile românilor se indexează de la 1 ianuarie 2025! Cum poți vedea dacă ți se majorează pensia
Cancan.ro
Cât costă o noapte de cazare la hotelul de 5 stele în care Andra și Cătălin Măruță au petrecut Crăciunul
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Simona Halep a luat decizia. A anunțat oficial în urmă cu puțin timp: Nu este ceea ce mi-aș fi dorit...
StirileBZI
Ce mănâncă europenii de Crăciun. Cele mai neobișnuite tradiții culinare
Prosport.ro
GALERIE FOTO. S-au despărțit de Crăciun! Manechinul a șters toate pozele cu fotbalistul de pe rețelele de socializare
stirilekanald.ro
Au ars de vii în a doua zi de Crăciun, după ce autoturismul le-a luat foc la impactul cu o cisternă. Autoritățile nu știu, încă, numărul morților
substantial.ro
Slovacia se oferă ca platformă de negocieri pentru pacea între Rusia și Ucraina
MediaFlux
MOȚIUNE de DESTITUIRE a PREȘEDINTELUI! CRIZĂ politică fără PRECEDENT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Solidaritate cu soția lui Petre Daea? „Pentru multe femei, Crăciunul e o luptă cu frica şi cu tăcerea; nimeni nu trebuie să trăiască în teamă” (ANES)