Astfel, pe terenul de antrenament al celor de la CFR Cluj au fost răstignite patru ciori! Motivul? Ciorile și porumbeii nu se mai apropie de gazon pentru a mânca semințele și iarba, după cum ne-a spus unul dintre oamenii din staff.
Citeşte şi SEPSI – CFR CLUJ 0-1. PROGRAM ŞI REZULTATE CUPA ROMANIEI 2019
CFR are o singură victorie în campionat în 2019. De partea cealaltă, Sepsi e deja calificată în play-off-ul Ligii 1. „E pentru prima dată în istoria play-off-ului când o echipă, în al doilea an în prima ligă, reușește să ajungă în primele 6”, a spus antrenorul celor de la Sepsi, Eugen Neagoe. „Noi n-avem niciun stres, mergem relaxați să ne jucăm șansa noastră”, a spus și veteranul Attila Hadnagy.
„Sută la sută am făcut câteva modificări. Și ei. Va fi cu totul și cu totul alt joc duminică, în care la fel va fi din nou un meci extrem de greu, unde miza este alta. Noi trebuie să ne menținem distanța față de urmăritoare, ei își vor dori un loc mai sus în play-off”, a explicat antrenorul clujenilor, Alin Minteuan.