Cei trei copii ai femeii care murise în urmă cu trei ani au fost arestaţi de către autorităţi după ce scheletul mamei lor a fost găsit în locuinţa lor.
Cei trei fraţi – bărbatul, în vârstă de 65 de ani şi cele două femei, una de 59 de ani, iar cealaltă de 52 – au declarat senini că nu au făcut nimic rău păstrând scheletul mamei lor în casă, pentru că, oricum, ea s-ar fi transformat după moarte într-o sfântă.
Ei au negat acuzaţiile de abandon de cadavru, invocând în faţa anchetatorilor motive religioase, spunându-le acestora că mama lor trăieşte încă. „Mama noastră a devenit o sfântă. Ea nu a murit, ci se îndreaptă spre o dimensiune şi mai înaltă. Cu toţii suntem slujitorii Domnului, iar după cum ştim noi, mama noastră nu a murit”, a spus una dintre surori.
Autorităţile nipone nu au crezut însă în aceste poveşti şi i-au acuzat pe cei trei fraţi că au conspirat pentru abandonarea cadavrului mamei lor. Ei au fost arestaţi, scrie Jiji Press, citată de Daily Mail.
Când poliţia a venit acasă la ei, cei trei fraţi au reacţionat cu agresivitate, voind să împiedice autorităţile să le intre în casă. La fel au procedat şi cu rudele care au încercat să îi viziteze, fiind chiar şi mai agresivi, una dintre surori ameninţându-şi o rudă cu o unealtă de grădină.
Anchetatorii investighează cauzele morţii femeii, care pare să fi fost în vârstă de 88 de ani sau mai puţin. Vârsta exactă şi identitatea femeii se vor şti exact după analiza ADN-ului. Anchetatorii caută să afle şi dacă moartea femeii ar fi putut fi provocată de violenţe fizice, precum şi vreun mobil ascuns pentru care ei şi-au păstrat mama moartă în locuinţa lor.
Vecinii celor trei fraţi au povestit că aceştia şi toată familia lor sunt oameni respectabili în comunitatea locală, dar că, în ultimul timp, fraţii începuseră să se izoleze şi ar fi căzut în patima misticismului.