Lazăr, despre ancheta Rise: Nu pot preciza dacă documentul este real sau nu. Dacă raportul este real, faptele ar fi de competenţa DNA

Procurorul general Augustin Lazăr a declarat, răspunzând unei întrebări, că nu poate infirma sau confirma existenţa unei anchete privind Tel Drum şi Liviu Dragnea şi a precizat că, dacă raportul ar fi real, faptele ar fi de competenţa DNA, adăugând apoi: ”Dacă nu cumva are un dosar în lucru”.
Iulian Tudor
07 iul. 2017, 08:45
Lazăr, despre ancheta Rise: Nu pot preciza dacă documentul este real sau nu. Dacă raportul este real, faptele ar fi de competenţa DNA

„Evident ca informaţiile care apar în presă sunt verificate, însa s-ar putea să fie vorba de dosare care sunt înregistrate şi care sunt în curs, dar ele nu pot fi comentate în măsura în care există un cod de comunicare cu media şi nu putem comenta dosarele pe strada. Din câte cunosc, această notă nu a fost însuşită de instituţia căreia i se atribuie. Daca ea ar fi reală, ar fi de competenţa DNA. Nu aş putea vorbi în numele DNA. Eu nu vă pot nici infirma, nici confirma. Anumite lucruri nu se comentează în anumite momente. Eu am precizat, dacă raportul este real, faptele sunt de competenţa DNA”, a declarat Augustin Lazăr.

Serviciul secret al MAI răspunde acuzaţiilor. DGIPI susţine că documentul apărut în ancheta Rise Project nu aparţine instituţiei

Întrebat dacă ar trebui se se autosesizeze DNA, procurorul general a răspuns : „Dacă nu cumva are un dosar în lucru”.

Precizările vin după ce jurnaliştii de la Rise Project au publicat, joi, un document, despre care susţin că este clasificat, atribuit DGIPI, numit „Notă privind aspecte care afectează climatul socio-economic al judeţului Teleorman”.

În documentul prezentat se precizează că, la nivelul IPJ Teleorman, se deţin o serie de informaţii referitoare la „preşedintele CJ care şi-a format o reţea infracţională compusă din persoane cu putere de decizie în judeţ”.

În urma verificărilor s-ar fi descoperit că ar fi fost deţinător majoritar al acţiunilor la purtător ale companiei Tel Drum. Societatea, se precizează în act, în perioada 2000-2010, ar fi obţinut, „prin licitaţii trucate majoritatea fondurilor guvernamentale existente la nivelul CJ Teleorman”. Conform documentului citat, cumpărarea firmei de către Liviu Dragnea s-a făcut în condiţii frauduloase.

RISE Project: Raportul secret al DGPI despre Dragnea şi Tel Drum arată încrengătura din spatele şefului PSD

DailyBusiness
Amendă uriașă în 2025 pentru cei fără talon auto. Lista actelor obligatorii
Spynews
Alina Petre a divorțat oficial de Bogdan Vasiliu! Ce s-a întâmplat când s-au întâlnit față în față, la tribunal
Bzi.ro
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
Fanatik.ro
Play-off SuperLiga: clasament, program complet. Cu cine joacă FCSB, CFR Cluj și U Craiova în prima etapă! Când se dispută marile derbyuri
Capital.ro
Taxă obligatorie pentru toți șoferii din România. Ai timp mai puțin de 24 de ore să o achiți
Playtech.ro
Ce pensie va încasa un român care a muncit 35 de ani pentru salariul minim
DailyBusiness
Salata de ciuperci cu mărar și usturoi. Rețeta te va cuceri de la prima îmbucătură!
Adevarul
Dan Șucu a scăpat ca prin urechile acului. De ce a refuzat colaborarea cu Nordis, firma acuzată că a fraudat mii de oameni
wowbiz.ro
Smiley a apărut cu bebelușul în brațe! Fanii, în extaz
Spynews
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din viață la 66 de ani 
Spynews
Colțul de rai din Tunisia în care trebuie neapărat să ajungi! Ce obicetive turistice găsești acolo
Evz.ro
Ce înseamnă când visezi bani: Noroc sau pagubă
Ego.ro
Verdict în cel mai mare PROCES cu SCANDAL din lumea mondenă! Declarațiile EXCLUSIVE ale învinsei
Prosport.ro
Imagini spectaculoase cu controversata Laura Vicol. Unde a apărut „Regina Nordis”
kanald.ro
Doliu în sportul românesc! O multiplă campioană mondială și europeană la tenis de masă s-a stins din viață
Cancan.ro
Gigi Becali nu mai candidează la președinția României, după ce BEC a respins candidatura lui Călin Georgescu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
DOCUMENT. Verdictul oficial pentru Călin Georgescu. Anunțul BEC privind blocarea candidaturii
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Ea era cea mai frumoasă din lume, el un milionar blestemat: „A apărut bărbatul vieții mele”
stirilekanald.ro
Mesajul halucinant al lui Horațiu Potra: La luptă, băieți! Cei care au arme să iasă cu armele!
Marcel Ciolacu, anunțul momentului despre salariul minim în România. „Este un mecanism de calcul european”
MediaFlux
TAXĂ de 700 de LEI pentru APARTAMENTE! SUMELE cresc cu NUMĂRUL de CAMERE
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Ce pensie are Radu Theodoru, generalul de 101 ani cercetat de DIICOT