Augustin Zegrean, după decizia CCR privind mandatele aleşilor locali. „Trebuie rezolvate lucrurile foarte repede”

Augustin Zegrean, fost preşedinte al Curţii Constituţionale, a declarat, miercuri, după decizia CCR privind alegerile locale, că problema poate fi rezolvată prin modificarea Codului Administrativ. De asemenea, Zegrean a explicat că data alegerilor este stabilită de Guvern pe motiv că Executivul le organizează, nu Parlamentul.
Romania TV
03 iun. 2020, 10:12
Augustin Zegrean, după decizia CCR privind mandatele aleşilor locali.

„Nu este niciun vid legislativ, Codul Administrativ care a fost adoptat anul trecut, tot prin ordonanță de urgență, dar a fost verificat de Curte și a fost declarat constituțional și acolo scrie că mandatul aleșilor locali poate fi prelungit prin lege, în ce situații și ce condiții”, a declarat Augustin Zegrean, la Digi24.

Fostul preşedinte al CCR a afirmat că legea o dă Parlamentul, dar că data alegerilor nu putea fi scrisă în ordonaţa de Guvern.

„Dacă voiau să o facă trebuiau să modifice Codul Administrativ. Va trebui să facă Guvernul un proiect de lege sau un parlamentar să facă o propunere legislativă”, a explicat Zegrean, conform sursei citate.

Ce se întâmplă după ce OUG privind mandatele aleşilor locali a fost declarată neconstituţională de CCR

Întrebat dacă mandatul aleşilor locali ce a fost prelungit  este unul plin, Zegrean a spus că „sigur că există o problemă câtă vreme OUG a fost declarată neconstituțională”.

„Trebuie rezolvate lucrurile foarte repede după intrarea în vigoare a deciziei Curții, aleșii locali nu mai au sport să stea acolo, pentru că mandatul lor a expirat”, dar că actele semnate de ei sunt validate pentru că „legea declarată neconstituțională se bucură de prezumția de neconstituționalitate până la intrarea în vigoare a deciziei Curții”.

„Deci, până intră în vigoare trebuie rezolvate chestiile astea. Nu e chiar așa de grav, zice Constituția că deciziile sunt general obligatorii de la data publicării, dar tot acolo că zice Guvernul și Parlamentul au timp 45 de zile să se pună de acord. Nu e chiar de sărit în apă, dar lucrurile trebuie rezolvate”, a afirmat Zegrean, conform sursei citate.

Judecătorii CCR au decis miercuri că data alegerilor locale și parlamentare poate fi stabilită de către Guvern, dar este posibil ca judecătorii să motiveze că și Parlamentul poate avea un rol în decizie. Curtea a stabilit că prelungirea mandatelor aleșilor locali nu poate fi adoptată prin ordonanță de către guvern, ci doar prin lege. Astfel, până la finalul sesiunii parlamentare, Camera Deputaților și Senatului trebuie să adopte o lege prin care să se stabilească cu câte luni se prelungesc mandatele primarilor, consilierilor locali și județeni.

CCR: Guvernul stabileşte data alegerilor locale. Mandatele aleşilor locali nu pot fi prelungite prin OUG

DailyBusiness
Sute de angajați din școlile de stat, concediați în urma unei ordonanțe. Decizia se aplică și medicilor
Spynews
Alessia Năstase a vorbit despre divorțul părinților ei, Amalia și Ilie Năstase. Cum a afectat-o separarea: „A fost o perioadă în care nu am înțeles unde mă duc"
Bzi.ro
Se știu primele echipe eliminate de la Asia Express 2025! La acest cuplu nu te așteptai să plece
Fanatik.ro
Anunț important pentru clienții PPC, Engie, E.ON sau Hidroelectrica. Mare atenție la factură, furnizorii sunt obligați să facă asta
Capital.ro
Decizie pentru proprietarii de case. Se depune cerere direct la Primărie. S-a dat ordin în România
Playtech.ro
Casă de vacanţă în Toscana cu 3.000 de euro. Are două camere, 40 de mp şi o boxă de depozitare
DailyBusiness
Dispar paracetamolul și amoxicilina din farmacii! UE a dat ordinul!
Adevarul
Norvegia răspunde acuzațiilor Rusiei că militarizează arhipeleagul arctic Svalbard
wowbiz.ro
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Spynews
Cotlete de porc în sos cremos după rețeta lui Chef Horia Manea. Secretul pentru un preparat fraged și gustos
Spynews
Alerta de vreme extremă a fost prelungită și în weekend! Meteorologii au anunțat precipitații mixte și vânt puternic
Evz.ro
Ordin de la MApN. Regulamentul care a intrat deja în vigoare
Ego.ro
Vedeta PRO TV regretă relația cu postul! Dezvăluiri neașteptate! EXCLUSIV
Prosport.ro
Reacția lui Jordan Chiles, după ce gimnasta din SUA a aflat ce s-a întâmplat cu apelul ei din proces
kanald.ro
Culiță Sterp a fost condamnat definitiv pentru accidentul rutier din 2022. Magistrații din Cluj au decis ce se va întâmpla cu artistul
Cancan.ro
Avertismentul FBI pentru posesorii de telefoane Android și iPhone. „Ștergeți-le acum!”
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Obligatoriu pentru românii care cresc animale la curte. Amendă dacă nu ai o distanță minimă de 10 metri
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
„E ceva extrem de personal. Tremur toată”. A rupt tăcerea despre cei 3 iubiți
stirilekanald.ro
Sebi, tânărul ucis de Vlad Pascu în accidentul de la 2 Mai, ar fi împlinit 23 de ani. Tatăl, sfâșiat de durere, îl sărbătorește la mormânt: "Azi venim la tine în acest loc, a doua noastră casă"
Reacția furioasă a lui Elon Musk după respingerea candidaturii lui Călin Georgescu
MediaFlux
Victor Ponta a renunțat! Decizia luată înainte de ședința CCR!
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Descoperire alarmantă: un nou coronavirus similar cu MERS identificat la lilieci în Brazilia