AUSTRALIAN OPEN 2016. Surpriza zilei, Petra Kvitova a fost eliminată. Rezultatele de miercuri

AUSTRALIAN OPEN 2016. Petra Kvitova, locul 7 în clasamentul WTA şi cap de serie numărulo 6 la Internaţionalele de Tenis ale Australiei, a fost eliminată miercuri, în turul 2, de australianca de origine rusă Daria Gavrilova (39 WTA), în două seturi, 4-6, 4-6.
Daniel Spătaru
20 ian. 2016, 14:36
AUSTRALIAN OPEN 2016. Surpriza zilei, Petra Kvitova a fost eliminată. Rezultatele de miercuri

AUSTRALIAN OPEN 2016. Petra Kvitova, dublă câştigătoare a turneului de la Wimbledon (în 2011 şi 2014), nu s-a calificat decât o singură dată în careul de aşi la Melbourne, în 2012, când a fost eliminată de Maria Sharapova.

Daria Gavrilova, o rusoaică de 21 de ani, care a primit luna trecută paşaportul australian, o va întâlni în turul următor pe franţuzoaica Kristina Mladenovic (30 WTA), care a trecut de americanca Nicole Gibbs (106 WTA) în două seturi, 6-1, 7-6 (7/4).

AUSTRALIAN OPEN 2016. În schimb, mari favoriţi, Novak Djokovic, Roger Federer, Serena Williams sau Maria Sharapova, n-au avut probleme în a se califica în turul 3. Federer, cvadruplu câştigător la Melbourne, în 2004, 2006, 2007, 2010, nu i-a lăsat nicio şansă ucraineanului Alexandre Dolgopolov (35 ATP), pe care l-a învins în 93 de minute, 6-3, 7-5, 6-1. Sharapova a învins-o cu 6-2, 6-1 pe bielorusa Aliaksandra Sasnovich (105 WTA), iar Serena a câştigat cu 6-1, 6-2 în faţa taiwanezei Hsieh Su-Wei (90 WTA).

Rezultatele de miercuri:

Simplu masculin (Turul 2):

Andreas Seppi (Italia/N. 28) – Denis Kudla (SUA) 7-5, 6-4, 6-4

Novak Djokovic (Serbia/N. 3) – Quentin Halys (Franţa) 6-1, 6-2, 7-6 (7/3)

Federico Delbonis (Argentina) — Renzo Olivo (Argentina) 7-6 (7/5), 3-6, 6-7 (3/7), 7-5, 6-2

Gilles Simon (Franța/N.14) — Evgheni Donskoi (Rusia) 6-3, 5-7, 7-6 (7/1), 4-6, 7-5

Jo-Wilfried Tsonga (Franța/N.9) — Omar Jasika (Australia) 7-5, 6-1, 6-4

Pierre-Hugues Herbert (Franța) — Noah Rubin (SUA) 6-3, 6-4, 6-0

Guillermo Garcia-Lopez (Spania/N.26) — Daniel Brands (Germania) 4-6, 6-1, 7-6 (7/0), 6-3

Kei Nishikori (Japonia/N.7) — Austin Krajicek (SUA) 6-3, 7-6 (7/5), 6-3

Roger Federer (Elveția/N.3) — Aleksandr Dolgopolov (Ucraina) 6-3, 7-5, 6-1

Grigor Dimitrov (Bulgaria/N.27) — Marco Trungelliti (Argentina) 6-3, 4-6, 6-2, 7-5

Dominic Thiem (Austria/N.19) — Nicolas Almagro (Spania) 6-3, 6-1, 6-3

David Goffin (Belgia/N.15) — Damir Dzumhur (Bosnia-Herțegovina) 6-4, 0-6, 6-4, 6-2

Marin Cilic (Croația/N.12) — Albert Ramos (Spania) 6-4, 6-3, 7-6 (7/4)

Roberto Bautista (Spania/N.24) — Dusan Lajovic (Serbia) 4-6, 6-2, 4-6, 6-2, 6-1

Nick Kyrgios (Australia/N.29) — Pablo Cuevas (Uruguay) 6-4, 7-5, 7-6 (7/2)

Tomas Berdych (Cehia/N.6) — Mirza Basic (Bosnia-Herțegovina) 6-4, 6-0, 6-3

Simplu feminin (Turul 2):

Serena Williams (SUA/N.1) — Su-Wei Hsieh (Taiwan) 6-1, 6-2

Daria Kasatkina (Rusia) — Ana Konjuh (Croația) 6-4, 6-3

Margarita Gasparian (Rusia) — Kurumi Nara (Japonia) 6-4, 6-4

Iulia Putințeva (Kazahstan) — Han Xinyun (China) 6-3, 6-1

Belinda Bencic (Elveția/N.12) — Timea Babos (Ungaria) 6-3, 6-3

Katerina Bondarenko (Ucraina) — Svetlana Kuznețova (Rusia/N.23) 6-1, 7-5

Lauren Davis (SUA) — Magdalena Rybarikova (Slovacia) 7-6 (9/7), abandon

Maria Șarapova (RUS/N.5) — Aliaksandra Sasnovici (Belarus) 6-2, 6-1

Agnieszka Radwanska (Polonia/N.4) — Eugenie Bouchard (Canada) 6-4, 6-2

Monica Puig (Porto Rico) — Kristyna Pliskova (Cehia) 4-6, 7-6 (8/6), 9-7

Anna-Lena Friedsam (Germania) — Wang Qiang (China) 6-3, 6-4

Roberta Vinci (Italia/N.13) — Irina Falconi (SUA) 6-2, 6-3

Carla Suarez (Spania/N.10) — Maria Sakkari (Grecia) 6-7 (5/7), 6-2, 6-2

Elizaveta Kulicikova (Rusia) — Monica Niculescu (România) 6-4, 2-6, 6-4

Kristina Mladenovic (Franța/N.28) — Nicole Gibbs (SUA) 6-1, 7-6 (7/4)

Daria Gavrilova (Australia) — Petra Kvitova (Cehia/N.6) 6-4, 6-.

Spynews
EXCLUSIV | Cât s-a împrumutat Andrei Versace de la cămătari înainte să moară. Suma a tocat-o la ruletă, în câteva mâini
Bzi.ro
Gigi Becali vrea să desființeze festivalul Untold: „Nu vreau sataniști și nebuni cu muzica!”
Fanatik.ro
Ce să pui în făină când faci șnițele ca să iasă gustoase și pufoase. Ingredientul secret pe care puține gospodine îl folosesc
Capital.ro
Maghiarii ne dau lecții. Au făcut anunțul chiar în România. Umilința e prea mare
Playtech.ro
Pensia incredibilă pe care o primește Traian Băsescu. Fostul președinte al României încasează mai puțini bani decât ar fi crezut românii
DailyBusiness
CREȘTE prețul apei calde cu 50%. Cum motivează autoritățile decizia
Adevarul
Pedeapsă exemplară pentru un șofer care a provocat un accident mortal la 160km/h. Mesajul unei tinere pasagere înainte de impact: „Voi muri”
Spynews
Scandal monstru între Florin Salam și Tzancă Uraganu! Scenă ireală petrecută între cei doi artiști, cu tentă penală | VIDEO
Spynews
Imagini de Evul Mediu la Iași! Scandal cu pistoale și cuțite în plină stradă. Ireal ce a generat tulburătoarele scene | VIDEO
Evz.ro
Zodiile care au mare noroc în dragoste. Vin vremuri fabuloase
Ego.ro
Antonia, o nouă imagine ADORABILĂ cu fiica ei, Maya. Cât de mult SEAMĂNĂ cele două
Prosport.ro
FOTO. Fosta ispită de la Insula Iubirii nu ratează nicio ocazie să își arate dragostea față de milionarul cu 24 de ani mai bătrân decât ea, care i-a luat un Ferrari cadou!
wowbiz.ro
Soțul Marinei, dentista ucisă în cabinet, rupe tăcerea! Ce mărturisire a făcut în plină anchetă
Cancan.ro
Vecinii lui Andrei Versace, dezvăluiri uluitoare după moartea influencerului. Cum îi teroriza: 'Este inacceptabil!'
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Incendiu violent la un azil de bătrâni din Tulcea. A fost activat Planul Roșu de Intervenție
Capital.ro
Cutremur în UE. Sfidarea supremă a Ungariei. Nimeni nu va accepta
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Prezentatoarea TV și cântăreața se iubesc fără rețineri. Imaginile cu cele două femei celebre au atras numeroase comentarii
stirilekanald.ro
Noi ipoteze în cazul crimei de la Brăila! Soțul doctoriței ucise, primele declarații după tragedia din cabinetul stomatologic
substantial.ro
Pagina de internet a Băncii Centrale a Rusiei blocată de un atac cibernetic ucrainean
MediaFlux
BANI de la Guvern pentru nevoiași. ROMÂNII primesc echivalentul a 50 de EURO
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!