AUSTRALIAN OPEN 2017. Mirjana Lucic-Baroni, în vârstă de 34 de ani, a ajuns ultima dată într-un sfert de finală la un turneu de Grand Slam în 1999, la Wimbledon.
AUSTRALIAN OPEN 2017. În sferturile de finală, Mirjana Lucic-Baroni o va întâlni pe Karolina Pliskova (Cehia), cap de serie numărul 5 şi poziţia a cincea în ierarhia mondială, care a învins-o cu 6-3, 6-3 pe Daria Gavrilova (Australia), favorită 22 şi poziţia 26 în clasamentul mondial.
AUSTRALIAN OPEN 2017. Tot luni, Serena Williams (SUA), cap de serie numărul 2 şi locul 2 WTA, a învins-o, cu scorul de 7-5, 6-4, pe Barbora Strycova (Cehia), favorită 16 şi poziţia 16 în ierarhia mondială.
AUSTRALIAN OPEN 2017. Serena Williams, care va reveni pe primul loc WTA dacă va câştiga Australian Open, o va întâlni, în sferturile de finală, pe Johanna Konta (Marea Britanie), cap de serie numărul 9 şi locul 9 WTA, care a trecut, cu scorul de 6-1, 6-4, de Ekaterina Makarova (Rusia), favorită 30 şi poziţia 34 în clasamentul mondial.