AUSTRALIAN OPEN. Serena Williams, numărul 1 mondial, a fost eliminată în faza optimilor de finală la Australian Open atât în 2014, cât şi în 2012, însă a câştigat de cinci ori competiţia, în 2003, 2005, 2007, 2009 şi 2010. Meciul de luni, cu Garbine Muguruza, a avut însă o încărcătură specială pentru Serena Williams, tânăra iberică învingând-o clar anul trecut la Roland Garroos, cu scorul de 6-2, 6-2, în turul secund.
Serena Williams, care vizează la Melbourne un al 19-lea titlu de Grand Slam, pentru a le depăşi pe compatrioatele sale Martina Navratilova şi Chirs Evert, şi-a respectat de această dată blazonul, dar a avut ceva emoţii. Serviciul a fost cea care a salvat-o pe americancă din situaţiile dificile, ea servind nu mai puţin de 17 aşi.
Scor final, 2-6, 6-3, 6-2 pentru Serena Williams, care o va întâlni în sferturi pe finalista de anul trecut, cehoaica Dominika Cibulkova, cea care a eliminat-o în optimi pe Victoria Azarenka, scor 6-2, 3-6, 6-3.
Citeşte şi SIMONA HALEP are lumea la picioare după evoluţia de la Australian Open. „E ca o TORNADĂ”