Parlamentul de la Viena a adoptat miercuri seară un proiect de lege care prevede că imigranţii din alte ţări ale Uniunii Europene care muncesc în Austria vor primi pentru copiii aflaţi în ţara de origine alocaţii adaptate nivelului de trai şi veniturilor din naţiunea respectivă, informează agenţia APA. Conform noului sistem de calcul, copiii imigranţilor vest-europeni ar urma să primească alocaţii mai mari, iar cei est-europeni mai mici, potrivit Mediafax.
„Indexarea veniturilor în funcţie de nivelul de trai nu este permisă prin dreptul comunitar, lucru confirmat de Curtea de Justiţie a UE. Este o problemă de corectitudine: o persoană care îşi achită contribuţiile în sistemul naţional trebuie să se aştepte la indemnizaţii la acelaşi nivel cu celelalte”, subliniază oficialul CE, Christian Wigand, un purtător de cuvânt al Executivului UE.