Autocar cu 42 de pasageri, implicat într-un accident la Pufești. A fost activat PLAN ROȘU de intervenție

Un autocar plin cu pasageri, care se îndrepta spre Republica Moldova, a ieșit în afara părții carosabile, pe DN2 E 85, în zona localității Pufești. Autoritățile au activat plan roșu de intervenție. De asemenea, în Brașov un autoturism condus de un tânăr de 19 ani s-a răsturnat în prăpastie.
Filip Stan
26 apr. 2023, 11:09
Autocar cu 42 de pasageri, implicat într-un accident la Pufești. A fost activat PLAN ROȘU de intervenție

Nouă persoane au fost rănite noaptea trecută după ce un autocar cu 42 de pasageri la bord a părăsit carosabilul. Accidentul s-a produs pe DN2 E85, în zona localității Pufești. Din cauza numărului mare de victime, autoritățile au activat planul roșu de intervenție. S-a intervenit cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de transport personal şi victime multiple, 4 ambulanţe SMURD, o autospecială de stingere cu apă şi spumă, un microbuz transport persoane și o autospecială de primă intervenţie şi comandă din cadrul ISU Vrancea, precum și trei ambulanţe ale Serviciului de Ambulanţă Județean Vrancea.

De asemenea, au acționat în cooperare, forțe și mijloace ale structurilor suport, respectiv echipaje din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea, Inspectoratului de Jandarmi Județean Vrancea și Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Pufești.

Citește și: Accident grav la ieșire din Dumbrăvița spre A1. Două persoane au murit după ce mașina în care se aflau s-a lovit de un tir

„La data de 25.04.2023, ora 23:49, politistii Serviciului Rutier au fost sesizați prin SNUAU 112 cu privire la faptul că pe DN2 E85, în afara localitatii Pufești, s-a produs un eveniment rutier.

Din verificări a rezultat faptul că un bărbat, în vârstă de 39 de ani, în timp ce conducea un ansamblu format din autocar, în care se aflau 42 de pasageri și remorcă, în afara localității Pufești a pierdut controlul asupra direcției de mers și a părăsit partea carosabilă, prin partea dreaptă a sensului său de deplasare.

A rezultat rănirea ușoară a 9 pasageri din autocar și avarierea ansamblului. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero.
În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a transmis IPJ Vrancea.

Dintre persoanele rănite, doar două au ajuns la spital în Focșani, restul primind îngrijiri la locul accidentului.

Citește și: Plan roşu de intervenţie după un accident grav. Un microbuz plin de pasageri a lovit frontal un autoturism

 

Cinci persoane rănite după ce s-au răsturnat cu mașina într-o prăpastie

Accident grav și în Brașov. Trei persoane au fost rănite într-un accident produs noaptea trecută pe Calea Poienii, la ora 2.45. Autoturismul condus de un tânăr de 19 ani s-a răsturnat în prăpastie. Toate cele cinci persoane din autoturism au fost rănite, însă trei serios.

Conform polițiștilor, șoferul, de loc din localitatea Câmpineanca (Vrancea), a fost testat cu etilotestul. Rezultatul a fost negativ.

 

O autospecială a Poliţiei Dâmboviţa s-a ciocnit cu o maşină în București. Între victime sunt și doi poliţişti

O autospecială a IPJ Dâmboviţa s-a ciocnit, miercuri dimineaţă, cu o maşină la intersecţia Şos Panduri/Calea 13 Septembrie din Bucureşti. În urma impactului, patru persoane au fost rănite, între care doi poliţişti.

”În data de 26 aprilie, în jurul orei 02:30, Brigada Rutieră a fost sesizată prin apel 112 cu privire la producerea unui accident rutier la intersecţia Şos Panduri/Calea 13 Septembrie, în care au fost implicate o autospecială de poliţie şi un autovehicul”, a transmis, miercuri, Brigada Rutieră a Capitalei.

Conducătorul unei autospeciale de poliţie, ce aparţine IPJ Dâmboviţa, care se deplasa pe Şos. Panduri, la intersecţia cu Calea 13 Septembrie, având în funcţiune semnalele acustice şi luminoase, a intrat în coliziune cu un autovehicul, condus de un bărbat, în vârstă de 22 ani, care se deplasa pe Calea 13 Septembrie.

”În urma accidentului de circulaţie, a rezultat rănirea uşoară a patru persoane (doi poliţişti şi două persoane din celălalt autovehicul), care au fost transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. Conducătorii a fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatul indicat fiind zero”, a transmis sursa citată.

În continuare se efectuează cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a  cauzelor şi împrejurărilor producerii accidentului de circulaţie.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Vietatea al cărui sânge luptă împotriva rezistenței microbiene. Este o adevărată comoară pentru lumea farmaceutică
Capital.ro
Finalul lui Călin Georgescu: E scos din joc! Verdictul sosit duminică, 27 aprilie: Nu au nimic
Playtech.ro
Oraşul din România comparat cu Florenţa. Străinii, impresionaţi şi de preţurile mai mici de la noi
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Un român a făcut parte din echipa care a amenajat cripta Papei Francisc. Sicriul Sfântului Părinte a trecut prin mâinile sale
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Pericolul ascuns din bucătărie. Obiectul pe care îl folosim zilnic și care ne poate îmbolnăvi grav
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
„Nu te voi uita niciodată, prieten drag!” Tudor s-a stins din viață în Marea Britanie, la doar 27 de ani. Prietenii săi cer acum ajutor pentru repatriere
Cancan.ro
Vedeta TV a murit la 44 ani din cauza unei infecții severe. Medicii i-au amputat piciorul, dar a fost prea târziu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Am pierdut cel mai mare actor. Toată lumea îl plânge: Te vom păstra în amintirea noastră
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Dezastrul de la Cernobîl, 39 de ani după: Urmele radioactive sunt încă prezente în România! Cum pot ajunge pe masa fiecăruia dintre noi
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Dispar mai multe zile libere din Codul Muncii! Nouă lege în Parlament face uitate multe mini-vacanțe
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Destinație exotică cu prețuri mici în luna mai. Poți economisi peste 50% din prețul cazării