Seara de Champions League a început în Rusia, la St. Petersburg, unde Zenit şi Atletico Madrid au încheiat la egalitate 1-1. Spaniolii sunt deja calificaţi în optimile competiţiei, dar doi jucători de-ai lor şi-au dat mâna şi şi-au înscris un autogol de generic.
Ambii sunt belgieni, Alderweireld – cel creditat cu autogolul, şi portarul Thibaut Courtois, autorul moral. Faza a fost penibilă pentru portarul împrumutat de Chelsea la Atletico şi de care se spune că e interesată Barcelona.