Proiectul legislativ cu caracter organic a primit 54 de voturi pentru respingere, cinci pentru adoptare şi două abţineri, Senatul fiind forul decizional.
Iniţiativa legislativă a fost respinsă încă din 2005 de Camera Deputaţilor, iar la Senat proiectul a trenat mai mulţi ani, primind în iunie 2009 un raport negativ de la comisiile juridică şi pentru administraţie publică. Din decembrie 2009, proiectul a mai fost introdus de alte zece ori pe ordinea de zi a şedinţelor de plen ale Senatului, însă nu s-a reuşit niciodată votarea lui.
Cei doi iniţiatori susţineau în expunerea de motive că „secuimea, populaţia autohtonă cu identitate naţională maghiară, majoritară în Ţinutul Secuiesc, revendică autonomia teritorială a acestei regiuni în conformitate cu prevederile documentelor internaţionale şi cu practica în acest domeniu din statele Uniunii Europene”.
Ei argumentau propunerea lor legislativă şi prin faptul că raportul Parlamentului European cu privire la cererea de aderare a României la Uniunea Europeană, din 1 aprilie 2005, menţiona că „protecţia monorităţii maghiare necesită măsuri suplimentare, în conformitate cu principiile subsidiarităţii şi ale autoguvernării”.
Raportul celor două comisii subliniază că „niciun grup şi nicio persoană nu poate exercita suveranitatea în nume propriu”, iar organizarea administrativ-teritorială în regiune autonomă, cu ţinut sau scaune, depăşeşte limitele organizării statale a României aşa cum este prevăzută la articolul 3 al Constituţiei, cu comunele, oraşele şi judeţele ca singure unităţi administrative recunoscute.
Cei doi iniţiatori nu mai sunt parlamentari. Sogor Csaba este în prezent deputat european al UDMR.