Autoritatea Naţională pentru Turism, instituţie care promovează România, are telefoanele tăiate

Telefoanele Autorităţii Naţionale pentru Turism, instituţie care coordonează turismul românesc şi care verifică şi clasifică hotelurile şi agenţiile de turism, au fost tăiate pe 2 aprilie.
Iulian Tudor
22 apr. 2015, 10:37
Autoritatea Naţională pentru Turism, instituţie care promovează România, are telefoanele tăiate

Hotelierii şi agenţii de turism, dar şi reprezentanţii diverselor instituţii, care au încercat să ia în ultimele trei săptămâni legătura cu ANT, nu au putut contacta reprezentanţii autorităţii nici pe telefoanele mobile de serviciu şi nici pe cele fixe ale direcţiilor din cadrul instituţiei, potrivit Mediafax.

Persoanele care sună la orice număr de fix indicat pe site-ul ANT (turism.gov.ro) aud mesajul: „Număr incorect”. Nu pot fi apelate, printre altele, Direcţia Generală Control şi Autorizare Turism, Direcţia Gestionare Fonduri Comunitare pentru Turism, Direcţia Management Brand, Direcţia Infrastructură Turistică, Direcţia de Dezvoltare Teritorială sau Compartimentul Economic, Achiziţii Publice şi Servicii Interne şi nici măcar cabinetulul preşedintelui ANT, Simona Man.

Şi persoanele care au sunat în ultimele trei săptămâni la telefoanele Compartimentului Comunicare, Relaţii Externe şi Protocol au fost întâmpinate cu mesajul robotului „număr incorect”.

Şefa instituţiei a explicat că telefoanele au fost întrerupte pentru că a expirat contractul semnat de ANT în urmă cu doi ani cu un operator de telefonie.

DailyBusiness
Sute de angajați din școlile de stat, concediați în urma unei ordonanțe. Decizia se aplică și medicilor
Spynews
Alessia Năstase a vorbit despre divorțul părinților ei, Amalia și Ilie Năstase. Cum a afectat-o separarea: „A fost o perioadă în care nu am înțeles unde mă duc"
Bzi.ro
Se știu primele echipe eliminate de la Asia Express 2025! La acest cuplu nu te așteptai să plece
Fanatik.ro
Vouchere sociale 2025. Lista completă a alimentelor pe care le poți cumpăra cu ele
Playtech.ro
Staţiunea din România care abia acum este descoperită. Are pârtie de bob, băi termale şi spa
DailyBusiness
Dispar paracetamolul și amoxicilina din farmacii! UE a dat ordinul!
Adevarul
Controverse legate de originea etnică a lui Hitler. Când a obținut dictatorul nazist cetățenia germană
wowbiz.ro
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Spynews
Cotlete de porc în sos cremos după rețeta lui Chef Horia Manea. Secretul pentru un preparat fraged și gustos
Spynews
Alerta de vreme extremă a fost prelungită și în weekend! Meteorologii au anunțat precipitații mixte și vânt puternic
Evz.ro
Fenomen meteo nemaiîntâlnit în București. Se întâmplă în câteva ore
Ego.ro
Vedeta PRO TV regretă relația cu postul! Dezvăluiri neașteptate! EXCLUSIV
Prosport.ro
Reacția lui Jordan Chiles, după ce gimnasta din SUA a aflat ce s-a întâmplat cu apelul ei din proces
kanald.ro
Culiță Sterp a fost condamnat definitiv pentru accidentul rutier din 2022. Magistrații din Cluj au decis ce se va întâmpla cu artistul
Cancan.ro
Influenceriță celebră, reținută de polițiștii aeroportului! Nu le-a venit să creadă ce văd în pașaportul ei
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
„E ceva extrem de personal. Tremur toată”. A rupt tăcerea despre cei 3 iubiți
stirilekanald.ro
Sebi, tânărul ucis de Vlad Pascu în accidentul de la 2 Mai, ar fi împlinit 23 de ani. Tatăl, sfâșiat de durere, îl sărbătorește la mormânt: "Azi venim la tine în acest loc, a doua noastră casă"
Reacția furioasă a lui Elon Musk după respingerea candidaturii lui Călin Georgescu
MediaFlux
Bătaie între voluntarii AUR și POT în București! Scandalul a pornit de un telefon și mai mulți bani furați VIDEO
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Evadarea lui Horațiu Potra: neputință instituțională sau complicitate tacită?