Agenţii de poliţie au confiscat saltele, cutii din carton, dar şi bucăţi de covor vechi ce erau folosite în tabăra improvizată în zona respectivă. Martori oculari au numărat peste 70 de nomazi care au fost mutaţi cu această ocazie, potrivit Agerpres.
Citeşte şi Reportaj BBC despre condiţiile mizere în care tăiesc 50 de romi români, în Londra VIDEO
Conform publicaţiei britanice, se crede că aceştia erau toţi cetăţeni români având legături cu bande de cerşetori. Astfel de grupări sunt de regulă implicate în activităţi de furt din buzunare, furt din magazine şi diverse alte forme de înşelătorie.
Luna trecută, un grup de turişti americani şi-a exprimat indignarea după ce a descoperit o bandă de români instalaţi într-o grădină memorială din Londra dedicată victimelor atacurilor teroriste de la 11 septembrie 2001.