„Trăim o criză medicală de o foarte mare intensitate. Nu este prima epidemie cu care se confruntă Franţa, dar aceasta are o amploare pe care nu am mai cunoscut-o în perioada modernă”, a declarat prim-ministrul Edouard Philippe într-o conferinţă de presă, potrivit publicaţiilor Le Figaro şi Le Parisien, citate de Mediafax.
„Criza medicală nu s-a încheiat. Sigur că marcăm puncte împotriva epidemiei. Situaţia se îmbunătăţeşte lent, dar sigur. Dar nu am ieşit din criza medicală”, a precizat premierul francez.
Premierul a atras atenţia că această criză determinată de epidemia coronavirus va atrage după sine o criză economică brutală.
„Măsurile restrictive funcţionează. Am constatat că majoritatea cetăţenilor francezi au respectat restricţiile, astfel că s-a permis limitarea numărului de bolnavi în spitale”, a subliniat Edouard Philippe.
În Franţa se înregistrează 152.978 de cazuri de infectare cu COVID-19 şi 19.349 de decese, conform rapoartelor prezentate de Universitatea Johns Hopkins.