Autorităţile irakiene au reţinut patru femei germane, care făceau parte din ISIS

Jurnaliştii Die Spiegel au dezvăluit că patru femei cu cetăţenie germană, inclusiv o adolescentă în vârstă de 16 ani, au fost reţinute de autorităţile irakiene şi sunt acuzate că s-au alăturat în ultimii ani jihadiştilor Statului Islamic. Cele patru femei sunt într-o închisoare de pe aeroportul din Bagdad şi primesc asistenţă consulară de la ambasada Germaniei, transmite Reuters, potrivit News.ro.
Romania TV
22 iul. 2017, 14:39
Autorităţile irakiene au reţinut patru femei germane, care făceau parte din ISIS

Diplomaţii germani le-au deja vizitat pe cele patru femei din spatele gratiilor, iar acestea sunt într-o stare bună având în vedere circumstanţele. Acestea riscă pedeapsa capitală dacă sunt acuzat de autorităţile irakiene de apartenenţă la o grupare militantă precum Statul Islamic.

Autorităţile irakiene au prezentat diplomaţilor germani o listă cu numele celor patru femei, printre care se numără şi adolescenta Londa W. din orăşelul Pulsnitz, situat în apropiere de Dresda.

Ministerul de Externe nu a dat informaţii despre cele patru femei germane arestate în Irak.

Jurnaliştii susţin că una dintre cele patru femei are origini marocane, iar a doua are paşaport german deşi a venit din Cecenia.

Marţi, procurorii germani au anunţat că încearcă să determine dacă o adolescentă germană în vârstă de 16 ani, care a dispărut după ce s-a convertit anul trecut la Islam, se numără printre cei 20 de luptători străini ai Statului Islamic (ISIS) descoperiţi de forţele irakiene într-un tunel subteran de sub Oraşul Vechi al Mosulului.

Adolescenta din Pulsnitz, o localitate situată în apropiere de Dresden, era în legătură cu mai mulţi membri ai grupării jihadiste pe un chat online ş aceasta s-a convertit la Islam.

Înainte de dispariţie, procurorii germani o anchetau pentru pregătirea unei acţiuni violente de subversiune împotriva autorităţilor statale, dar au fost nevoiţi să suspende investigaţia în Germania.

Un număr de 20 de luptători străini au fost găsiţi săptămâna trecută într-un tunel subteran de sub Oraşul Vechi al Mosulului, la doar câteva zile după eliberarea oraşului de sub ocupaţia Statului Islamic.

De asemenea, jihadiştii aveau asupra lor arme şi centuri sinucigaşe, potrivit autorităţilor guvernamentale de la Bagdad.

Printre cei 20 de jihadişti se numără cinci cetăţeni germani, trei ruşi, trei turci şi doi cetăţeni din Canada.

Reprezentanţii BfV extimează că 930 de persoane au plecat în ultimii ani din Germania pentru a se alătura jihadiştilor Statului Islamic din Irak şi Siria.

De asemenea, până la 20% dintre aceste persoane sunt femei, care au plecat pentru a se căsătorii cu jihadiştii ISIS.

DailyBusiness
Schimbări majore în legea hărțuirii la locul de muncă și în școli. Măsuri radicale pentru protecția victimelor!
Spynews
Vlad Pascu a fost condamnat la 10 ani de închisoare, după ce a ucis doi tineri în 2 Mai. Decizia nu este definitivă
Bzi.ro
Cătălin Botezatu a stabilit cui îi lasă moștenirea! Ce îl leagă de Florin Burescu
Fanatik.ro
Planta puțin cultivată la noi în țară cu care un fermier român a făcut un profit frumos. E rezistentă și nu necesită costuri mari pentru a o îngriji
Capital.ro
Se modifică CNP-ul. Anunț pentru românii cu buletin. Cine schimbă actul de identitate
Playtech.ro
Pomul fructifer care produce cele mai multe fructe pe an. Secretul recoltelor bogate
DailyBusiness
Subvențiile APIA pentru motorină întârzie. Agricultorii sunt la capătul puterilor!
Adevarul
După ce a lovit un câine, un șofer cu mașina avariată nu reușește să-i găsească stăpânul. Motivul pentru care este refuzat de Poliție
wowbiz.ro
Ea este femeia de afaceri care a murit subit într-un salon de înfrumusețare! Avea 35 de ani și era proprietara unui cunoscut magazin de haine
Spynews
Rețetă de mini pancakes pentru micul dejun. Au puține calorii și se mănâncă cu zahăr pudră
Spynews
Cine sunt românii care în 2025, în locul voucherelor pentru alimente, ar putea primi pachete cu mâncare. Anunțul făcut de Marcel Boloș
Evz.ro
Escrocherie periculoasă. Ți se fură datele de pe card
Ego.ro
Imaginile cu Daciana Sârbu de nerecunoscut! Cum arăta înainte să îl cunoască pe Victor Ponta
Prosport.ro
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
kanald.ro
Bugetul pentru 2025. Care sunt ministerele care vor primi mai mulți bani și de unde se vor face concedieri masive în 2025
Cancan.ro
Monalisa, o femeie de afaceri de 35 de ani, a murit subit în timpul unei proceduri estetice 😲
Playsport.ro
WOW! Corina Caragea a renunțat de tot la haine! Apariție unică pe net
Capital.ro
Bucurie maximă pentru Călin Georgescu. Anunțul care-l împinge pe locul 1: Majoritate absolută
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată tânăra care a fost agresată în tren, spre meciul de fotbal
stirilekanald.ro
"Ne-ai lăsat singure. Nu ai vrut să îți vezi fetele crescând". Motivul care l-a împins pe Bogdan, tatăl a trei fete mici, să se sinucidă în baie
substantial.ro
Prezența Chinei în jurul Canalului Panama atrage atenția SUA
MediaFlux
CAZARE, transport și ASIGURARE pentru cei din DIASPORĂ. Ministerul Muncii AJUTĂ ROMÂNII
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Au confundat aurul cu alama. Rezultatul? Un tezaur a stat „la liber” 10 ani pe holul unei școli din România