„La rectificarea bugetară se asigură – dar nu în bugetul Ministerului, o să găsiţi la autorităţi locale, pentru că e vorba de profesorii din preuniverstar – se asigură 175 de milioane de lei, aşa cum s-a calculat de către inspectoratele şcolare şi judeţene, că este nevoie de suplimentarea fondului de salarii. 175 milioande lei sunt pentru a asigura până la sfârşitul anului salariile profesorilor din preuniversitar„, a spus Ponta.
El a subliniat faptul că banii urmează a fi îndreptaţi către autorităţile locale şi nu către Ministerul Educaţiei.
„Deci nu căutaţi la Ministerul Educaţiei, la capitolul respectiv, căutaţi la autorităţi locale – aşa mi-a explicat domnul Voinea. Nu sunt eu marele specialist în capitole bugetare, eu am întrebat în general unde dăm banii, pentru ce, de unde e nevoie”, a adăugat Ponta.