Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Suceava, un angajat al unei societăţi comerciale din Craiova a sesizat oamenii legii că persoane necunoscute au furat o autospecială a firmei din zona Cantonului Silvic.
În urma cercetărilor, poliţiştii au stabilit că autospeciala a fost folosită de angajaţii societăţii din Craiova la activităţi de forare la o sondă amplasată în localitatea suceveană Capu Câmpului, în zona Cantonului Silvic, şi care a funcţionat până la mijlocul lunii iulie.
Ulterior, autospeciala a fost parcată în spatele Cantonului Silvic, fiind furată în perioada 15 – 18 noiembrie, fapt confirmat şi de un angajat al Ocolului Silvic Gura Humorului.
Autospeciala nu a fost predată în custodie sau în pază vreunei persoane din localitate, valoarea acesteia urmând să fie comunicată de firma din Craiova, precizează sursa citată.
Poliţiştii fac cercetări pentru identificarea hoţilor, dar şi pentru a stabili dacă este vroba despre neglijenţă în serviciu.