Autostrada Lugoj-Deva va fi prevăzută cu tunele de trecere pentru animalele sălbatice

Autostrada Lugoj-Deva va fi prevăzută cu tunele pentru maşini în zonele în care a fost constatată o populaţie de carnivore mari - urşi sau lupi, astfel încât animalele sălbatice să nu fie stresate de prezenţa autovehiculelor atunci când se deplasează dintr-o parte în cealaltă a culoarului de transport.
Romania TV
04 dec. 2013, 17:34
Autostrada Lugoj-Deva va fi prevăzută cu tunele de trecere pentru animalele sălbatice

Tronsonul traversează patru arii protejate şi urmează, în cea mai mare parte, culoarul râului Mureş.

Potrivit studiului de mediu prezentat miercuri la Deva, cu prilejul unei dezbateri publice referitoare la impactul adus de construcţia autostrăzii, în trei zone ale tronsonului de autostradă vor fi construite tuneluri prin care vor trece maşinile, astfel încât animalele să poată circula liber, aşa cum sunt obişnuite.

„Au fost identificate soluţii pentru ca lucrarea să aibă un impact minim asupra mediului. (…) Soluţiile aplicate răspund recomandărilor ocoalelor silvice din zona proiectului, ale asociaţiilor de vânătoare şi ale organizaţiilor neguvernamentale cu preocupări în zonă, care au indicat locurile optime pentru asigurarea coridorului ecologic”, a declarat, în timpul dezbaterii, Diana Necşulescu, din partea proiectantului.

Potrivit Agerpers, tunelurile vor fi amplasate în zona kilometrilor 53, 51 şi 48.

De asemenea, pentru diminuarea zgomotului şi reducerea deranjului pentru animale şi oameni, în mai multe zone vor fi amplasate panouri fonoabsorbante.

Prezent la dezbaterea publică, primarul municipiului Deva, Petru Mărginean, a spus că va solicita proiectantului să prevadă un nod de descărcare de pe autostradă şi în apropierea oraşului, cel mai probabil locul urmând să fie stabilit în zona localităţii Şoimuş.

„Dorim ca descărcarea de pe autostradă să se facă şi în zona învecinată municipiului Deva. De acest nor ar urma să beneficieze oamenii din Deva şi Hunedoara. Sperăm să fim sprijiniţi şi înţeleşi în demersul nostru”, a afirmat edilul local.

Tronsonul de autostradă Lugoj-Deva măsoară 99,7 kilometri şi face parte din Coridorul 4 Pan European Nădlac-Arad-Lugoj-Deva-Sibiu-Bucureşti-Constanţa.

Citeşte şi: Investiţii prioritare pentru Guvern în 2014: Nouă tronsoane de autostradă şi metrou până la Otopeni


DailyBusiness
Bonul fiscal, în PERICOL. Proiectul de lege care scutește comercianții de această obligație
Spynews
”Am luat o pauză”. Vlad Gherman și Oana Moșneagu trec printr-o situație dificilă! Actorul a făcut declarații | FOTO
Bzi.ro
Scandal monstruos între Adriana Bahmuțeanu și Gabriela Lucuțar! „Tot obosită ești, Regină?!”
Fanatik.ro
Trucul prin care îți poate prelungi viața cu 10 ani. Dr. Virgiliu Stroescu a vizitat orașul unde oamenii trăiesc mai mult: ”Organismul știe”
Capital.ro
TAXAŢI în plus din 1 ianuarie. Iohannis a dat lege. Ai termen până pe data de 25
Playtech.ro
România a devenit o forță în Europa. Țara noastră a depășit Franța și Germania, este oficial...
DailyBusiness
România are cea mai MARE inflație din Uniunea Europeană. Prețurile au luat-o RAZNA
Adevarul
Stațiunea unde Ceaușescu dorea Jocurile Olimpice de Iarnă: „Zăpezile persistă circa opt luni pe an”
wowbiz.ro
Vila lui Silviu Prigoană a fost scoasă la vânzare! Cum arată „palatul groazei”, așa cum îl numește Adriana Bahmuțeanu, la interior! Suma uriașă pe care o cer pe casa cu piscină și cinema
Spynews
Meteorologii au emis cod galben de ninsori, valabil în jumătate din țară. Se anunță vreme severă și vânt puternic la munte
Spynews
Înmormântarea lui Liam Payne are loc astăzi, 20 noiembrie. De ce este organizată la o lună de la moartea artistului
Evz.ro
Iulia Vântur, cea mai intensă experiență muzicală. Unde va concerta
Ego.ro
Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață
Prosport.ro
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
kanald.ro
Cum poți afla în 2024 ce vechime ai acumulat în muncă. Procedura online pas cu pas
Cancan.ro
Adriana Bahmuțeanu pune TUNURILE pe Honorius și Silvius Prigoană! 'Intră trupele speciale. Ca la Caracal'
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Poliția te reține pe loc, predai și permisul. E complet ilegal în România. Rămâi fără drept până la 3 luni
StirileBZI
Se dă salariu de 4.000 de lei net! Românii fug de acest loc de muncă!
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
stirilekanald.ro
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de Balul Bobocilor. Artistul nu-și poate scoate din minte cuvintele fetei sale
substantial.ro
World Vision România lansează raportul anual asupra bunăstării copiilor din mediul rural
MediaFlux
ATENȚIE la SCOS BANII din BANCOMAT! Greșeala majoră care TE LASĂ FĂRĂ EI
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Primar din Buzău, acuzat că divulgă locațiile filtrelor de poliție pentru a proteja șoferii băuți