Odata cu descoperirile stiintifice ale secolului XX, fitoterapia a ieşit din empirism, punandu-se bazele terapeuticii cu plante pe baze stiintifice. Nu mica le-a fost insa mirarea cercetatorilor, cand pe baza analizelor chimice şi a testelor clinice, au confirmat în proportie de peste 80%, proprietatile farmacodinamice ale plantelor, intocmai cum erau prescrise de catre medicina populara, scrie doctorulzilei.ro.
Punctul esential in ceea ce priveste substantele active din plante il reprezinta materia prima care trebuie sa provina din culturi controlate, sa poata asigura calitatea de la seminte pana la planta matura si sa se poata face selectia plantelor cu cea mai mare concentratie de substanta activa, precum sa si asigurare aceeasi cantitate de substanta activa indiferent ce sarja de produs vegetal este utilizata la extractia principiului activ.
Produsele fitofarmaceutice trebuie sa aiba aceeasi eficacitate, siguranta si calitate ca si cele de sinteza. Standardizarea lor necesita un proces permanent de control si eforturi de mentinere a calitatii constant. Aceasta etapa intruneste in final peste 7 etape de control de la planta la produsul finit.
Astăzi se asistă la o adevărată luptă între medicina alopată şi fitoterapie (terapia cu plante). Medicina alopată (sau cel puţin o mare parte a reprezentanţior ei) sfidează atât terapiile naturale, cât şi pe practicanţii lor, fie că aceştia sunt medici sau au altă specialitate, dar care practică fitoterapia cu un succes real,netinand cont de faptul ca fitoterapia este parte integranta a medicinei alopate. Stricnina,cafeina,atropine sau glicozidele digitalice ,toate sunt izolate din diferite parti de planta.
In lume, in fitoterapia traditionala se utilizeaza peste 50000 specii vegetale diferite, din care 1100 specii studiate si 250 specii folosite la prepararea medicamentelor moderne, asadar 25% din medicamentele moderne provin din plante superioare. Extractele folosite in fitoterapie, sunt acele preparate obtinute din plante medicinale, in care se regasesc principiile active din organele vegetale, dupa ce acestea au parasit materialul vegetal si s-au dizolvat in anumiti solventi (apa, alcool, ulei vegetal, alte grasimi). In cazul acestor preparate, plantele medicinale devin o materie prima care poarta denumirea de drog.
Cele mai cunoscute preparate fitoterapeutice de acest fel, sunt extractele hidrice (infuzia, decoctul, maceratul, siropul) si extractele hidroalcoolice (tinctura). Extractele hidrice (apoase) sunt cunoscute sub denumirea uzuala de ceaiuri si sunt cam singurele care se pot realiza acasa individual de catre oricare dintre noi. De regula, in final 1g de extract uscat ce urmeaza a fi prelucrat trebuie sa corespunda la 40g produs vegetal si pot fi conditionate intr-o forma farmaceutica moderna.
Fitoterapia este lipsita de efecte adverse, numai daca se respecta dozele adecvate. Este complet falsa ideea conform careia plantele nu fac rau. Un produs care, in doza necorespunzatoare nu face rau, nu va face nici bine in doza corecta. Ca atare este esential ca si in cazul produselor medicamentoase pe baza de principii active din plante sa pastram posologia si modul de administrare ca in cazul substantelor de sinteza.
Citeşte şi Plante aromatice vindecătoare ce trebuie să fie în orice bucătărie