Delegaţia română a primit din partea chinezilor maşini de lux cu care să meargă prin ţară. Victor Ponta merge astfel la întâlniri cu o copie chinezească a unui Rolls Royce, informează România TV.
„Dincolo de maşină, ca orice pasionat mă uit şi la maşină…o să remarcaţi că am fost primiţi peste tot…la un nivel foarte înalt, în China nu oricine e privit foarte bine”, a declarat Victor Ponta.
Victor Ponta s-a întânit cu premierul şi preşedintele Chinei.
„O primă întâlnire cu cei doi lideri, sa reafirmăm relaţia (…) Vreau în acest an să deschidem la Beijing Institutul Cultural Român şi să mărim numărul de burse pentru români ca să studieze în China”, a mai spus prim ministrul.
Premierul a discutat cu preşedintele de la Beijing despre fiul său care învaţă limba chineză.
„Da astea sunt elemente de culoare, mi-a spus că şi fiica lui Obama învaţă chineza. Înseamnă că toată lumea, în special noua generaţie, acordă importanţă Chinei”, a precizat premierul.
În timpul discuţiilor s-a pus problema şi înfiinţării unei linii aeriene directe între Bucureşti şi Beijing.
„Au foarte multe intenţii încă din 2003, dacă vorbim de Tarom, e management privat, şi dacă vor avea nevoie de un spirjin din partea Guvernului, îl vor avea pentru o linie (…) Dacă putem sa facem o asemenea legătură o vom face cu mare placere”, a mai spus Ponta.
Victor Ponta a început, din 26 iunie, un turneu asiatic care a mai inclus Azerbaidjan, Kazahstan şi Uzbekistan.