Capitala a fost lovită de un val de căldură. Joi, la ora 17:00, se înregistrau 32 de grade la umbră, însă temperatura resimţită era de 36 de grade, astfel indicele de confort termic era ridicat. A fost atins şi pragul critic de disconfort termic, de 80 de unităţi, resimţit din plin de oamenii aflaţi în acel moment pe stradă.
Asta pentru că aerul a fost încărcat de-a lungul zilei de o umiditate excesivă, din cauză că pământul este îmbibat cu apă, după ploile din ultimele săptămâni.
Ne confruntăm cu acest fenomen, pentru că, după o perioadă lungă de ploi, am trecut într-o singură zi la temperaturi de vară, de 30-31 de grade, iar toată apa acumulată în sol se evaporă acum în atmosferă. În următoarele două zile însă, disconfortul termic va fi şi mai accentuat, mai ales în vestul ţării, dar şi în Capitală, unde se vor înregistra temperaturi aproape caniculare, de 34-35 de grade.