Avertisment ONU: Ce s-ar putea întâmpla cu rezervele de apă al Terrei până în 2050

În contextul creşterii populaţiei mondiale şi a încălzirii planetei, cererea de apă se va accentua, iar calitatea şi fiabilitatea aprovizionării va scădea, avertizează ONU în cadrul ediţiei din 2018 a raportului mondial privind valorificarea resurselor de apă.

Răspunsul la aceste provocări ar putea fi o intensificare a investiţiilor în protecţia ecosistemelor ce contribuie la reciclarea şi retenţia apei, precum zonele umede şi cu vegetaţie bogată, şi diminuarea cheltuielilor pentru construcţia de baraje din beton împotriva inundaţiilor ori a staţiilor de epurare a apelor reziduale.

Audrey Azoulay, director general al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO), care coordonează raportul, a făcut apel la identificarea de „noi soluţii” pentru abordarea în mod eficient a „provocărilor emergente asociate securităţii apei determinată de creşterea populaţiei şi de schimbările climatice”.

„Dacă nu facem nimic, până în 2050 circa cinci miliarde de oameni vor trăi în zone cu acces redus la apă„, a declarat ea în cadrul unui comunicat.

Se estimează că cererea de apă va creşte cu aproape o treime până în 2050, a declarat în preambulul raportului Gilbert Houngbo, preşedintele United Nations Water (UN-Water).

Pentru a gestiona cererea din ce în ce mai mare de apă – pentru potolirea setei, pentru agricultură sau producţia de electricitate – raportul recomandă „lucrul cu natura mai degrabă decât împotriva ei” în vederea unei utilizări mai eficiente, mai rentabile şi mai sănătoase a apei, atât pentru populaţie cât şi pentru mediul înconjurător.

„De prea mult timp lumea s-a orientat mai întâi către clădirile ridicate de mâna omului, sau infrastructuri «gri» pentru îmbunătăţirea valorificării resurselor de apă„, a notat Houngbo. „Procedând astfel, de multe ori au fost trecute cu vederea metodele tradiţionale şi indigene care cuprind abordări mai ecologice„, a adăugat el.

Raportul evidenţiază beneficiile „soluţiilor naturale”, care utilizează sau imită procese naturale pentru creşterea disponibilităţii apei, îmbunătăţirea calităţii acesteia şi reducerea riscurilor asociate dezastrelor asociate inundaţiilor, secetei şi schimbărilor climatice.

Aceste soluţii includ schimbarea practicilor agricole pentru menţinerea unei cantităţi mai mari de umiditate şi nutrienţi în sol, recoltarea apei de ploaie, reîncărcarea straturilor acvifere, conservarea zonelor umede ce împiedică scurgerea apei în exces şi o purifică, restaurarea luncilor şi transformarea acoperişurilor în grădini.

Raportul estimează că producţia agricolă ar putea fi majorată cu aproape 20% la nivel mondial dacă ar fi utilizate practici mai ecologice de management al resurselor de apă.

Richard Connor, redactor-şef al raportului, a declarat că trecerea la un model de „agricultură de conservare” ar putea aduce în schimb beneficii importante şi rapide, însă pentru aceasta este necesară voinţă politică la nivel naţional.

„La nivel internaţional, agricultura este în continuare dominată de (cultivarea în mod) industrial, iar interesele din sectorul privat implicate pot fi puţin mai greu de influenţat„, a declarat el pentru Thomson Reuters Foundation.

Însă unele companii au adoptat deja practici mai sustenabile şi din ce în ce mai mulţi consumatori – în principal din Europa şi America de Nord – se orientează către produsele organice, locale, a adăugat Connor.

În oraşe, provocarea o reprezintă captarea şi filtrarea unei cantităţi mai mari de apă folosind „infrastructura verde” – de la iazuri de retenţie până la spaţii sălbatice care dublează activităţile de agrement.

În exteriorul mediului urban, în bazinele pe care se bazează oraşele, consumatorii de apă precum fermierii trebuie să coopereze cu autorităţile municipale pentru a asigura suficientă apă curată pentru toată lumea.

New York, spre exemplu, şi-a protejat cele trei mari bazine hidrografice începând de la sfârşitul anilor ’90, ceea ce asigură o provizie de apă nefiltrată prin care sunt economisite anual peste 300 milioane de dolari pentru tratarea apei şi întreţinerea instalaţiilor, se arată în raport.

În opinia lui Connor, infrastructura „gri” – cum ar fi transportul apei prin conducte către suburbii, construcţia de baraje pentru controlul debitului de apă pe râuri sau pereţi din beton pentru stăvilirea efectului furtunilor şi a inundaţiilor puternice – va fi totuşi necesară.

Deşi sunt cheltuite sume din ce în ce mai mari în infrastructura ecologică şi alte soluţii naturale, dovezile sugerează că acestea constituie mai puţin de 1% din investiţia totală în gestionarea resurselor de apă, se precizează în raport.

Connor a subliniat că utilizarea modurilor naturale de gestionare a apei are ţi beneficii suplimentare, printre acestea numărându-se potenţialul de a stimula biodiversitatea, numărul locurilor de muncă disponibile, sănătatea şi capacitatea de stocare a carbonului.

Iată câteva dintre informaţiile cu privire la utilizarea apei la nivel mondial şi la riscurile implicate de prezenţa unei cantităţi prea mari sau, din contră, prea mici de apă, conform raportului ONU din 2018, intitulat „Soluţii naturale pentru apă”:

* Utilizarea apei la nivel mondial a crescut cu un factor de şase pe parcursul ultimilor 100 de ani şi continuă să se accentueze constant cu o rată de aproximativ 1% pe an, stimulată de creşterea populaţiei globale, dezvoltarea economică şi schimbarea modelelor de consum.

* Utilizarea apei menajere reprezintă circa 10% din cantitatea globală de apă deversată şi se estimează că procentul va creşte semnificativ până în 2050, în special în Africa şi Asia, unde cererea internă s-ar putea amplifica de mai bine de trei ori.

* Cererea globală pentru industria agricolă şi energetică – ambele utilizând apă în mod intensiv – se estimează că va creşte cu aproximativ 60% şi respectiv 80% până în 2025.

* Agricultura utilizează aproximativ 70% din întreaga cantitate de apă existentă la nivel mondial. Extracţia de apă pentru irigare a fost identificată ca principal factor al epuizării apelor subterane.

* La nivel mondial, 3,6 miliarde de persoane, sau aproape jumătate din populaţia globului, trăiesc în zone cu risc de acces limitat la apă timp de cel puţin o lună pe an, aproape trei sferturi dintre acestea fiind în Asia. Cifra ar putea ajunge la 4,8 miliarde – 5,7 miliarde de persoane până în 2050.

* Cu aproximativ 4.600 de kilometri cubi pe an, extracţia de apă din natură la nivel mondial se apropie deja de nivelul maxim sustenabil.

* Începând din anii ’90, nivelul de poluare a apei a crescut în aproape toate râurile din Africa, Asia şi America Latină.

* Circa 80% din apa reziduală industrială şi municipală este eliberată în mediul înconjurător fără a fi tratată, aceasta reprezentând un factor major în procesul de deteriorare a calităţii apei la nivel global, cu impact nociv asupra sănătăţii şi a ecosistemelor.

* Circa 30% din populaţia globală locuieşte în zone afectate în mod obişnuit fie de inundaţii, fie de secetă.

* Numărul persoanelor expuse riscului de inundaţii se estimează că va creşte de la 1,2 miliarde în prezent la aproximativ 1,6 miliarde în 2050.

* Aproximativ 1,8 miliarde de persoane sunt afectate de degradarea terenurilor, de deşertificare şi de secetă.

* Începând din anul 1900, aproximativ 64-71% din suprafaţa zonelor umede ale lumii au fost distruse ca urmare a activităţilor antropice.