Avertizare de VREME SEVERĂ. Inundaţii, ploi torenţiale, grindină şi vijelii în toată ţara

Până vineri, instabilitatea atmosferică va fi accentuată în cea mai mare parte a ţării, urmând să se semnaleze ploi torenţiale, grindină şi vijelii. Institutul na'ional de Hidrologie a emis avertizare cod galben de inundaţii pentru mai multe zone din ţară.
Roxana Gagiu
22 mai 2013, 06:12
Avertizare de VREME SEVERĂ. Inundaţii, ploi torenţiale, grindină şi vijelii în toată ţara

Meteorologii au emis o avertizare de vreme severă pentru perioada următoare, valabilă de miercuri, de la ora 15.00, până vineri dimineaţă, la ora 9.00.

Potrivit informării ANM, vor fi averse, ce vor avea şi caracter torenţial, căderi de grindină, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului care trecător vor lua aspect de vijelie. Aceste manifestări vor fi mai frecvente la munte, în sud-vestul, centrul şi nord-estul ţării.

Cantităţile de apă vor depăşi local 25 l/mp. 

În plus, în intervalul 23.05.2013 ora 06:00 – 24.05.2013 ora 14:00, este COD GALBEN de INUNDAŢII şi se anunţă  scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menţionate, cu posibile depăşiri ale COTELOR DE ATENŢIE.

Potrivit inhga.ro, este COD GALBEN pe râurile mici din bazinele hidrografice: Timiş superior şi mijlociu, Bârzava, Moravita, Caras, Nera, Cerna (judetele Caras Severin si Timis), Jiu superior si afluentii din judetele Hunedoara, Gorj si Mehedinti, pe unii afluenti ai Muresului din judetul Hunedoara si pe unii afluenti ai Oltului din judetele Vâlcea, Olt si Gorj. Harta cu codurile si semnificatia acestora se anexeaza.

Se menţionează ca aceste fenomene se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe afluenţi de grad inferior ai râurilor marcate pe hartă şi pe cursurile de apă necadastrate.

VEZI PROGNOZA METEO PE TREI ZILE

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Ce se întâmplă, de fapt, după hotărârea Curţii de Apel Ploieşti. Este decizia care aruncă alegerile în aer. ”Nu prea se mai pot organiza”
Capital.ro
Turul 2 înapoi? Verdict dat de Augustin Zegrean: Spaima este ca nu cumva CCR să...
Playtech.ro
Singurul cuvânt care apare pe mormântul Papei Francisc. Ce înseamnă și de ce l-a ales
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Rusia amenință Europa cu folosirea armelor nucleare dacă se confruntă cu acțiuni considerate neprietenoase
wowbiz.ro
Fiul adoptiv al Luminiței Anghel, în stare de șoc! Ce a aflat David Pușcaș despre mama lui naturală și ce mesaj i-a transmis?: „Îmi este frică, nu poți să faci chestia asta singur. Vreau să...”
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Primul oraș din România cu autobuze fără șofer
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
Vești proaste! Pensiile vor fi livrate mai târziu în luna mai
Cancan.ro
Suhaib Meshah a fost declarat MORT! Fostul iubit al Danielei Crudu e dispărut de 3 ani și acum…
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Cea mai mare actriță pe care România a pierdut-o. Toți românii o păstrează în amintire: Ne pleacă oameni dragi..
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară: "Tare greu mi-a fost să ajung astăzi la biserică"
Ziua de Vineri aduce ghinioane pentru 3 zodii. Racul trece prin clipe grele. Ce se întâmplă până la finalul zilei de azi
MediaFlux
Român reținut în Rusia pentru spionaj. Ce ar fi făcut tânărul de 23 de ani pentru Ucraina | VIDEO
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
E la mare modă: planta zen care te liniștește… până-ți crapă ficatul