Avertizare meteo. Se anunţă precipitaţii mixte, polei şi vânt. La munte ninge

Avertizare meteo. Potrivit meteorologilor, în intervalul 29 ianuarie ora 18:00 – 30 ianuarie ora 10:00 se anunţă precipitaţii mixte, polei şi vânt. La munte va ninge.
Loredana Brumă
29 ian. 2021, 17:09
Avertizare meteo. Se anunţă precipitaţii mixte, polei şi vânt. La munte ninge
Avertizare meteo. Se anunţă precipitaţii mixte, polei şi vânt. La munte ninge

Avertizare meteo. Interval de valabilitate: 29 ianuarie, ora 18:00 – 30 ianuarie, ora 10:00

Fenomene vizate: precipitații mixte, polei, intensificări ale vântului;

Avertizare meteo. Se anunţă precipitaţii mixte, polei şi vânt

În intervalul menționat, vor fi precipitații predominant sub formă de ploaie și lapoviță și local se va depune polei, îndeosebi în centrul, sudul și estul țării, precum și la munte, la altitudini mai mici de 1400 m, determinând, parțial, topirea stratului de zăpadă existent.

Cantitățile de apă vor depăși, local, 15…20 l/mp, cu precădere în Carpații Occidentali și în nordul Carpaților Orientali. În zona montană înaltă, mai ales la peste 1700 m, va ninge, iar vântul va avea intensificări, cu rafale, în general, de 60…70 km/h, spulberând zăpada.

Citeşte şi Prognoza meteo pentru două săptămâni. Vreme rece şi precipitaţii la final de ianuarie, din februarie se încălzeşte

Notă: Astfel de fenomene se vor semnala și în seara zilei de duminică (31 ianuarie), precum și în noaptea de duminică spre luni (31 ianuarie / 1 februarie) în regiunile estice, sud-estice și centrale, precum și la munte, iar în prima parte a zilei de luni (1 februarie), mai ales în nord-estul teritoriului.

Citeşte şi PROGNOZA METEO 29 IANUARIE. Vreme instabilă în România. Cum va fi în Capitală

Prognoza meteo. Cum va fi vremea zilele următoare

Sâmbătă, în țară, vremea se va încãlzi şi va deveni deosebit de caldã pentru aceastã datã în majoritatea regiunilor. Temperaturile maxime se vor încadra între 3 grade în depresiunile din estul Transilvaniei şi 12…13 grade în sudul Banatului şi în Oltenia, iar cele minime vor fi cuprinse între -4 şi 6 grade. În vestul, centrul şi nordul ţãrii, vor fi înnorãri persistente şi temporar se vor semnala precipitaţii în general slabe, predominant sub formã de ploaie. La munte, precipitaţiile vor fi mixte, iar în zona înaltã va ninge. În restul teritoriului, înnorãrile vor fi temporare şi numai pe arii restrânse va ploua slab. Pe alocuri, mai ales la începutul intervalului, vor mai fi depuneri de polei. Vântul va continua sã prezinte intensificãri la munte, în special pe creste, iar local şi în zonele mai joase de relief. Pe arii restrânse, mai ales dimineaţa şi noaptea, se va semnala ceaţã.

În București, vremea se va încãlzi faţã de zilele precedente. Cerul va fi temporar noros şi doar trecãtor vor fi condiţii sã plouã slab. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificãri în cursul zilei. Temperatura maximã se va situa în jurul valorii de 8 grade, iar cea minimã va fi de -2…0 grade. Noaptea vor fi condiţii de ceaţã.

Duminică, în țară, în cea mai mare parte a ţãrii valorile termice diurne vor fi în scãdere, iar cele nocturne în creştere. Cerul va fi mai mult noros în regiunile vestice, sud-vestice, nordice şi centrale şi va prezenta înnorãri temporare în restul teritoriului.

Vor fi precipitaţii, la începutul intervalului în vest şi nord-vest, apoi şi în rest. Acestea vor fi mai ales sub formã de ninsoare la munte şi în jumãtatea de nord a Moldovei, mixte în restul Moldovei, în Maramureş, Transilvania, nordul Crişanei şi predominant sub formã de ploaie în celelate regiuni. Pe alocuri, în est, nord şi centru, vor fi depuneri de polei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri în Carpaţii Meridionali, mai ales la altitudini mari, în sud, în sud-est şi izolat în rest. Temperaturile maxime se vor încadra între -2 grade în nordul Moldovei şi 11 grade în sudul litoralului, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între -3 şi 6 grade. Izolat, se va semnala ceaţã.

În București, valorile termice diurne vor fi în scãdere, iar cele nocturne în creştere uşoarã. Cerul va avea înnorãri, iar în a doua parte a intervalului temporar va ploua. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri dupã-amiaza şi în prima parte a nopţii. Temperatura maximã se va situa în jurul valorii de 5 grade, iar cea minimã va fi de 1…2 grade. Mai ales dimineaţa vor fi condiţii de ceaţã.

Luni, în țară, vremea va fi mai caldã decât în mod normal la aceastã datã în mare parte din ţarã şi cu precãdere în regiunile sudice. Cerul va fi mai mult noros în vestul, nordul, centrul teritoriului şi la munte şi va avea înnorãri temporare în rest. Vor fi precipitaţii mai ales sub formã de ninsoare în Moldova şi local la munte, mixte în Maramureş şi Transilvania şi pe suprafeţe mici, mai ales sub formã de ploaie în celelalte regiuni. Izolat, se va semnala polei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificãri pe crestele montane şi pe suprafeţe mici în regiunile extracarpatice. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 1 şi 11 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -6 şi 5 grade. Local, mai ales dimineaţa şi noaptea, se va semnala ceaţã.

În București, vremea se va încãlzi şi va deveni mult mai caldã decât în mod normal la aceastã datã. Cerul va fi temporar noros, iar condiţiile de ploaie reduse. Vântul va sufla în general moderat ziua şi slab noaptea. Temperatura maximã va fi de 9…10 grade, iar cea minimã de 2…3 grade. La începutul, dar mai ales spre sfârşitul intervalului, se va forma ceaţã.

Tendinta evolutiei vremii de MARTI pana VINERI dimineata

Vremea va fi mult mai caldã decât în mod normal la aceastã datã. Temporar vor fi precipitaţii, cu o probabilitate mai mare în jumãtatea de nord a teritoriului.

În București, vremea se va menţine deosebit de caldã pentru începutul lunii februarie, iar condiţiile de ploaie vor fi reduse.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
A fost aflat unul dintre secretele Lidl. Unde se fac produsele de la brutăria Lidl și ce conțin, de fapt. Retailerul german vinde zilnic zeci de mii de asemenea produse în România
Capital.ro
Adio, maestre! S-a mai stins unul din marii noștri actori. A părăsit scena vieții după 40 de ani de aplauze
Playtech.ro
Câte contracte de muncă poți avea legal în 2025. Ce trebuie să știe orice angajat
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Familiile ofițerilor ruși din Flota Mării Negre au părăsit Crimeea, susțin partizanii ucraineni
wowbiz.ro
Mihai Bobonete, în doliu! A murit chiar în noaptea de Înviere: „Ne-a părăsit acum câteva momente”
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Românii, probleme în Schengen. Se schimbă regulile
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un bărbat, în vârstă de 40 de ani, a murit în timpul unei drumeții în Munții Măcinului! Totul s-a petrecut sub ochii familiei
Cancan.ro
Mai RAR așa ceva! Pe ce dată pică Paștele în 2026, de fapt
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Marele actor al României s-a stins în noaptea de Înviere. Bobonete: Ce seară ți-ai ales, fix stilul tău!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Doliu în lumea teatrului românesc: Un mare actor a murit în noaptea de Înviere! Mihai Bobonete a făcut anunțul trist: „Ne-a parasit acum cateva momente”
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Armata franceză cartografiază România pe fondul tensiunilor cu Rusia! Zona sensibilă pe unde rușii ar putea invada FOTO
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Prima zi de Paște: ce s-a întâmplat cu adevărat? Între evanghelie, istorie și revelație