Aveţi grijă cui deschideţi uşa. O echipă de falşi angajaţi au lăsat o bătrână fără 15.000 de lei

Poliţiştii ieşeni de la Investigaţii Criminale caută doi tineri care au reuşit să înşele mai mulţi pensionari din cartierul Cantemir. Săptămâna trecută au reuşit să înşele doi bătrâni dându-se promotori. În urmă cu două zile, aceştia s-au dat drept angajaţi ai societăţii Termoservice SA şi au reuşit să înşele o femeie de zeci de mii de lei.
Iulian Tudor
05 iun. 2014, 07:50
Aveţi grijă cui deschideţi uşa. O echipă de falşi angajaţi au lăsat o bătrână fără 15.000 de lei

„Poliţia Municipiului Iaşi a fost sesizată de Maria M., în vârstă de 80 de ani, din municipiul Iaşi, care a reclamat în cursul aceleiaşi zile, în jurul orei 12, că a primit în locuinţă doi bărbaţi care s-au recomandat ca fiind reprezentanţi ai firmei Termoservice. Profitând de neatenţia femeii, cei doi au reuşit să sustragă din locuinţă 10.000 lei şi 1.200 de euro. În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru infracţiunea de furt, iar cercetările continuă pentru identificarea autorilor, tragerea acestora la răspundere, precum şi recuperarea prejudiciului”, a precizat Anca Vîjiac, purtător de cuvânt al Poliţiei.

Citeşte şi Percheziţii la persoane suspecte de furturi din locuinţe şi societăţi comerciale

Aceştia din urmă le recomandă ieşenilor să verifice la Asociaţia de Proprietari dacă urmează să le fie verificate locuinţele şi să le verifice legitimaţiile.

DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Spynews
“Oxicomana lui Vlad Pascu”, postare sfâșietoare, după moartea suspectă a lui Rareș. Cine l-ar fi găsit decedat în casă
Bzi.ro
Dan Capatos, de urgență pe masa de operație! „Anestezie totală, intubare…”
Fanatik.ro
Șase zodii primesc sprijin total și binecuvântare divină în Joia Mare. Berbecii și Leii renasc din propria cenușă
Capital.ro
România a pierdut un cântăreț uriaș. Ne-a lăsat comori pe note muzicale. A cântat pentru toți și a murit în tăcere
Playtech.ro
Concediu de creștere copil. Cum poţi fi sancţionat de stat pentru acest ajutor primit
DailyBusiness
Cel mai mare producător de carne din România iese din supermarketuri și își deschide propriul magazin. De unde își pot alimenta frigiderele românii
Adevarul
Imagini tulburătoare din locuința lui Gene Hackman și a soției sale, făcute publice de autorități: mizerie, șobolani și urme de sânge
wowbiz.ro
Ultimele imagini cu Rareș Ion, prietenul lui Vlad Pascu, înainte de a fi găsit mort în casă. Tânărul de 20 de ani s-a filmat într-o ipostază tulburătoare
Spynews
A pus punctul pe i! Decizia radicală a Georgianei Lobonț în legătură cu familia ei. Nu mai vrea niciodată să treacă prin asta!
Spynews
Ce decizie a luat Sânziana Negru pentru casa ei din Moldova. A făcut schimbări majore de când a început lucrările: “M-am speriat când am văzut”
Evz.ro
Recalcularea pensiilor aduce bani. Cine încasează venituri mai mari
Ego.ro
EXCLUSIV Dana Roba, planuri nebunești cu iubitul, de Paște! ”Am să-i arăt...”
Prosport.ro
FOTO. Teodora Stoica, imagini fabuloase din Japonia. A fost la templul acoperit cu foiță de aur
kanald.ro
Un al treilea angajat a fost găsit mort la Spitalul Sf. Spiridon din Iași. Bărbatul, în vârstă de 54 de ani, lucra la Terapie Intensivă
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Se interzic plățile? Anunț pentru toți românii cu carduri Visa și Mastercard: Pentru orice eventualitate...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
stirilekanald.ro
Mama Alexandrei, răpusă de durere la priveghi: ”E o sfârșeală în ea, n-am cuvinte”
Noi detalii ies la iveala in cazul celor doi tineri rezidenti, de la Spitalul Sfantul Spiridon, din Iasi, care s-au stins unul dupa celalalt…. Dezvaluirile facute de colegii lor de la spital
MediaFlux
O nouă reformă a pensiilor. Schimbare majoră pentru toți pensionarii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Semnificațiile zilei de azi: Miercurea Trădării, ziua în care iubirea a fost vândută pe 30 de arginți