Arabii israelieni „care decid că identitatea lor este palestiniană pot renunţa la cetăţenia israeliană şi deveni cetăţeni ai viitorului stat palestinian”, explică Lieberman în acest document al partidului său Yisrael Beiteinu.
„Statul Israel ar trebui chiar să-i încurajeze să facă acest lucru cu un sistem de stimulente financiare”, adaugă el.
Textul partidului ultranaţionalist susţine de asemenea că acordul de pace poate fi durabil numai dacă negocierile se bazează pe „schimburi de populaţie arabo-israeliană contra teritorii”.
Lieberman a fost mult timp un susţinător al acestui principiu pentru a asigura o „separare maximă” între evrei şi arabi în Israel, aminteşte AFP.
El este favorabil revocării cetăţeniei arabilor israelieni care nu sunt suficient de „loiali” statului Israel. Luna trecută, el a cerut deputaţilor arabi israelieni să părăsească sistemul politic israelian.
Citeşte şi Atac la SINAGOGĂ soldat cu patru MORŢI. Netanyahu acuză gruparea HAMAS
Arabii israelieni /1,7 milioane/ sunt descendenţii palestinienilor care au rămas pe teritoriul lor după crearea Israelului în 1948. Creştini şi musulmani, ei reprezintă 20% din populaţie şi în general afirmă că sunt consideraţi cetăţeni de rangul doi.
Un proiect de lege prezentat duminică de guvernul lui Benjamin Netanyahu prevede să nu mai fie definit Israelul ca stat „evreiesc şi democratic”, ci ca „stat naţional al poporului evreu” în Legile fundamentale, care servesc drept Constituţie în această ţară.
Knesset-ul /parlamentul/ trebuie să se pronunţe acum asupra acestui text, văzut de unii ca instituţionalizarea discriminării împotriva populaţiei arabe din Israel şi o slăbire a caracterului democratic al statului.