Avion de agrement, prăbuşit în timpul unui show aviatic duminică în Ungaria VIDEO

Două persoane au murit și alte patru au fost rănite după ce un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în timpul unui show aviatic duminică în Ungaria.
Filip Stan
11 sept. 2023, 11:19
Avion de agrement, prăbuşit în timpul unui show aviatic duminică în Ungaria VIDEO

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în timpul unui show aviatic duminică în Ungaria, cauzând doi morţi şi patru răniţi, au anunţat autorităţile ungare, informează luni AFP.

„Potrivit informaţiilor preliminare, în afară de pilot, se afla şi un pasager în aparat (…). Ambii şi-au pierdut viaţa”, a precizat poliţia ungară într-un comunicat.
Avion prăbuşit în munţi, nu există supravieţuitori. Cinci lideri de partid se aflau la bord

Drama s-a produs în regiunea Szekesfehervar, la 70 de kilometri sud-vest de Budapesta. Patru persoane au fost rănite la sol, dintre care trei – o femeie, un bărbat şi o fetiţă – au arsuri grave, iar un adolescent – arsuri uşoare, au precizat echipele de salvare.

Potrivit unei înregistrări video postate online de o media locală, avionul – model al armatei americane T-28 Trojan din 1951, potrivit presei ungare – a făcut un plonjeu şi a explodat la sol.

https://www.youtube.com/watch?v=Bp-1HvRwqPc

„Avionul de mici dimensiuni a căzut lângă o maşină parcată care a luat foc”, a adăugat poliţia într-un comunicat.

„Accidentul a avut loc în imediata apropiere a show-ului aviatic”, care a atras mii de persoane, a mai precizat purtătoarea de cuvânt a serviciului naţional de ambulanţe al Ungariei.

VIDEO Avion prăbuşit peste o clădire din cauza furtunii: 5 morţi şi cel puţin 7 răniţi

DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Spynews
“Oxicomana lui Vlad Pascu”, postare sfâșietoare, după moartea suspectă a lui Rareș. Cine l-ar fi găsit decedat în casă
Bzi.ro
Dan Capatos, de urgență pe masa de operație! „Anestezie totală, intubare…”
Fanatik.ro
Vacanța unei românce s-a transformat într-un coșmar. Ce a pățit după ce a ajuns să se cazeze la un hotel din Turcia: “Am început să plâng. Tremuram”
Capital.ro
Anunț pentru cei care au bani Euro ca numerar. Se înlocuiesc bancnotele. Decizia Băncii Centrale
Playtech.ro
Noi reguli pentru folosirea voucherelor de vacanță 2025. Ce trebuie să facă bugetarii ca să primească banii
DailyBusiness
Cel mai mare producător de carne din România iese din supermarketuri și își deschide propriul magazin. De unde își pot alimenta frigiderele românii
Adevarul
Imagini tulburătoare din locuința lui Gene Hackman și a soției sale, făcute publice de autorități: mizerie, șobolani și urme de sânge
wowbiz.ro
Ultimele imagini cu Rareș Ion, prietenul lui Vlad Pascu, înainte de a fi găsit mort în casă. Tânărul de 20 de ani s-a filmat într-o ipostază tulburătoare
Spynews
A pus punctul pe i! Decizia radicală a Georgianei Lobonț în legătură cu familia ei. Nu mai vrea niciodată să treacă prin asta!
Spynews
Ce decizie a luat Sânziana Negru pentru casa ei din Moldova. A făcut schimbări majore de când a început lucrările: “M-am speriat când am văzut”
Evz.ro
Indicatoare rutiere, capcane pentru șoferi. Neatenția îi va costa
Ego.ro
EXCLUSIV Dana Roba, planuri nebunești cu iubitul, de Paște! ”Am să-i arăt...”
Prosport.ro
Jordan Chiles, rivala Anei Bărbosu, a arătat poate prea mult într-un costum de baie
kanald.ro
Un al treilea angajat a fost găsit mort la Spitalul Sf. Spiridon din Iași. Bărbatul, în vârstă de 54 de ani, lucra la Terapie Intensivă
Cancan.ro
Ramona Olaru, cu totul la vedere în parcare! Imagini bomba de paparazzi GALERIE FOTO
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu, de neoprit. S-a anunțat marea revenire: Va conduce la Cotroceni și Guvern
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Teodora Stoica, imagini fabuloase din Japonia. A fost la templul acoperit cu foiță de aur
stirilekanald.ro
Mama Alexandrei, răpusă de durere la priveghi: ”E o sfârșeală în ea, n-am cuvinte”
Noi detalii ies la iveala in cazul celor doi tineri rezidenti, de la Spitalul Sfantul Spiridon, din Iasi, care s-au stins unul dupa celalalt…. Dezvaluirile facute de colegii lor de la spital
MediaFlux
Răsturnare de situație! Călin Georgescu a revenit cu un mesaj important
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Semnificațiile zilei de azi: Miercurea Trădării, ziua în care iubirea a fost vândută pe 30 de arginți