Avion în flăcări pe aeroportul din Moscova: Patru persoane au murit VIDEO

Un avion rus de pasageri a ieşit de pe pistă după ce a efectuat o aterizare de urgenţă, sâmbătă, pe aeroportul Moscova-Vnukovo, şi a luat foc lângă o autostradă. Patru persoane au murit.
Iulian Tudor
29 dec. 2012, 13:22
Avion în flăcări pe aeroportul din Moscova: Patru persoane au murit VIDEO

Din cele opt persoane aflate la bordul avionului, patru au murit, potrivit RIA Novosti. Autorităţile au confirmat că alte patru persoane au fost rănite şi se află în stare gravă. În avion nu se aflau pasageri, ci doar membri ai echipajului. Două persoane au fost găsite moarte, în timp ce alte trei au fost duse la spital în stare critică. O persoană a murit în drum spre spital.

Căpitanul, co-pilotul, un inginer de zbor şi un însoţitor de zbor sunt persoanele care au murit. „Toţi răniţii sunt în stare gravă, prezentând răni la nivelul capului„, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului rus al Sănătăţii pentru agenţia Interfax.

Presa rusă spune că maşinile de pompieri de pe aeorportul Vnukovo se aflau în reparaţii, aşa că echipajele de urgenţă au apărut la locul accidentului după 50 de minute de la pornirea focului.

Avionul de tip Tupolev 204 venea de la Pardubice, din Republica Cehă.

„La bord se aflau doar membrii echipajului. Nu existau persoane de naţionalitate cehă. Înainte de decolare, compania a verificat toate sistemele avionului, care funcţionau normal„, a declarat serviciul de presă al aeroportului din Pardubice.

Potrivit rapoartelor preliminare, avionul, care aparţine companiei low-cost ruse Red Wings, s-a prăbuşit după ce a încercat pentru a doua oară să aterizeze. A ieşit de pe pistă pe autostrada Kievskoye, s-a rupt în trei bucăţi şi a luat foc. Încă nu se cunosc cauzele accidentului.

Ministerul Situaţiilor de Urgenţă din Rusia a confirmat că avionul a fost nevoit să efectueze o aterizare de urgenţă.

Primul ministru Dmitry Medvedev a cerut formarea unui echipaj special pentru investigarea accidentului.

Potrivit unor informaţii transmise prin telefon pentru televiziunea rusă, pilotul a survolat aeroportul şi se gândea să aterizeze pe alt aeroport.

În afară de Vnukovo, Moscova dispune de alte aeroporturi, ca Şeremetievo şi Domodedovo.

Cauzele accidentului nu au fost stabile pentru moment, a declarat Serviciul de presă al Aeroportului Vnukovo.

Vladimir Markin, purtătorul de cuvânt al Comitetului rus de Anchetă, a anunţat că sunt luate în calcul toate pistele, citând o eroare de pilotare, o problemă tehnică şi condiţii meteorologice nefavorabile (rafale violente de vânt şi o furtună de zăpadă).

Autorittatea pentru Securitate Aeriană Rossaviatsia a anunţat că trimis vineri o scrisoare constructorului de aeronave Tupolev cu privire la posibile probleme la sistemul de frânare al avionului de tip Tu-204, potrivit agenţiei RIA Novosti.

Proprietarul companiei aeriene Red Wings, miliardarul rus Aleksndr Lebedev, a anunţat într-un mesaj postat pe contul său de Twitter că avionul este un Tupolev nou, care a ieşit pe porţile fabricii în 2008.

 

DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Spynews
Fulgi de ovăz și mere! Rețeta pe care o mănânci zilnic și slăbești
Bzi.ro
Daniela Crudu, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate acum: „E bolnavă?”
Fanatik.ro
Marian Golea știe ce zodii vor avea noroc ceresc tot restul anului. Acești nativi sunt numărul 1 și au parte de tot ce își doresc
Capital.ro
Verdictul care îl îngroapă pe Călin Georgescu. Anunțul făcut chiar azi, 23 februarie: „Blocare imediată”
Playtech.ro
Care este, de fapt, cel mai vechi oraş din România? Mulţi cred că este Constanţa, dar istoria îi contrazice
DailyBusiness
Se scumpesc biletele de tren! Cu cât se vor majora tarifele în funcţie de tipul trenului
Adevarul
Lecțiile istoriei: ce au pățit rușii, acum 85 de ani, când au invadat Finlanda. Istoric: „Exact același lucru se întâmplă și în Ucraina”
wowbiz.ro
Cum a apărut Sabrina, fosta soție a lui Andrei Perneș, la înmormântarea lui?! Imaginile DURERII
Spynews
Primele declarații ale familiei lui Andrei Perneș, după înmormântare! Clipe sfâșietoare pentru sora lui: ”Încă aștept să te mai văd” | FOTO
Spynews
Prognoza meteo în perioada 24 februarie – 28 februarie. Valul de ger aduce temperaturi extreme. Când se încălzește vremea
Evz.ro
Rușinea trăită de prințul Harry în familia regală. A fost salvat de Regină
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, în costum de baie. Neverosimil: cât a putut slăbi!
kanald.ro
Sabrina, fosta soție a lui Andrei Perneș, de nerecunoscut la înmormântare! În ce ipostază neașteptată a fost surprinsă
Cancan.ro
Sora lui Andrei Perneș trăiește o reală DRAMĂ! Ce a făcut la câteva ore de la înmormântarea fratelui său
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu a primit verdictul final. Anunțul așteptat de România: CCR va pronunța...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
Compania Aeronautics lansează prototipul de mașină electrică zburătoare
MediaFlux
PPC, DECIZIE importantă pentru toți clienți! ESTE OBLIGATORIU! Se poate TĂIA CURENTUL
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Ana-Maria Trăsnea, românca doritoare în Bundestag: o nouă șansă la alegerile din Germania