Avion prăbuşit, 66 de pasageri au murit pe loc. Cutiile negre au fost recuperate sâmbătă, încă se caută cadavrele

Potrivit acestuia, cele două cutii negre ale avionului ATR 72 al companiei Aseman Airlines au fost găsite sâmbătă de echipele de salvare care şi-au reluat vineri operaţiunile în munţii Zagros pentru a încerca să coboare de la locul prăbuşirii corpurile victimelor, după ce aproape o săptămână acestea au fost suspendate din cauza vremii nefavorabile.
Filip Stan
04 mart. 2018, 13:07
Avion prăbuşit, 66 de pasageri au murit pe loc. Cutiile negre au fost recuperate sâmbătă, încă se caută cadavrele

Cutiile negre ale avionului care s-a prăbuşit la 18 februarie în munţii din sud-vestul Iranului au fost recuperate, a anunţat duminică agenţia oficială Irna, preluată de AFP.

„Cutia cu înregistrarea parametrilor zborului şi cea cu conversaţiile din cabina de comandă au fost predate autorităţilor judiciare”, care le vor transmite anchetatorilor însărcinaţi cu stabilirea cauzelor tragediei soldate cu 66 de morţi, a scris Irna, citându-l pe directorul pentru relaţii publice al Organizaţiei pentru aviaţia civilă din Iran, Reza Jafarzadeh.

Potrivit acestuia, cele două cutii negre ale avionului ATR 72 al companiei Aseman Airlines au fost găsite sâmbătă de echipele de salvare care şi-au reluat vineri operaţiunile în munţii Zagros pentru a încerca să coboare de la locul prăbuşirii corpurile victimelor, după ce aproape o săptămână acestea au fost suspendate din cauza vremii nefavorabile.

Avionul, care făcea legătura între Teheran şi Yasuj, la circa 500 km sud de capitala iraniană, s-a prăbuşit de la circa 4000 de metri altitudine, în timpul unei furtuni de zăpadă. Cei 66 de pasageri şi membri ai echipajului şi-au pierdut viaţa. Până în prezent nu au fost recuperate de pe munte decât fragmente de cadavre, iar potrivit Irna echipele medico-legale au realizat teste genetice pe „51 de ţesuturi” umane pentru a încerca să le identifice.

DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Spynews
Mihai Leu, transportat de urgență la spital. Fostul campion e în stare critică la Terapie Intensivă. A fost adus la Spitalul Fundeni cu elicopterul
Bzi.ro
Laura Cosoi, apariție neașteptată în costum de baie! Arată senzațional la 43 de ani, după 4 nașteri
Fanatik.ro
Banca importantă din România care face o schimbare totală. Ce trebuie să știe clienții și ce se va întâmpla cu conturile lor
Capital.ro
NU mai retrage bani de la bancomat. Românii cu bani pe card care nu trebuie să meargă la ATM
Playtech.ro
La ce temperatură să setezi aerul condiționat în mașină ca să consumi mai puțin combustibil
DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Adevarul
„Acea națiune va fi zdrobită foarte curând”. Trump spune că încearcă să salveze Ucraina
wowbiz.ro
România, fără curent în următoarele zile! Vestea vine după blackout-ul din Spania și Portugalia. Lista zonelor care nu vor avea electricitate. Ce se întâmplă, de fapt?
Spynews
Andrew Barabancea, fiul Ozanei Barabancea, a suferit infarct la 24 de ani. Care e starea de sănătate a tânărului / FOTO
Spynews
Mihai Mitoșeru, primele declarații despre noua iubită! Este prima relație oficială după divorț
Evz.ro
Cum se prepară corect salata de icre. Rezultatul e un deliciu
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Românii din acest oraș sunt sfătuiți să evite apa de la robinet! Primarul a făcut anunțul
Cancan.ro
BREAKING | Vești proaste de la spital despre Mihai Leu. Sportivul român a fost indus în comă pentru a nu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Tragedie fără margini. Cel mai bun actor s-a stins mult prea devreme. Nu s-a mai putut face nimic...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Restaurant mistuit de flăcări. Cel puțin 22 de oameni au murit
Pană de curent în România. Autorităzile au făcut acum anunțul: zonele afectate
MediaFlux
Rusia a făcut anunțul ferm! Ucraina nu mai are de ales
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Când lecțiile vin de la repetenți: ce ne transmite JD Vance înainte de alegeri