AVION PRĂBUŞIT ÎN FRANŢA: Pilotul a rămas în cockpit, copilotul, BLOCAT în afara cabinei. IPOTEZE ŞOCANTE

Copilotul avionului Airbus A320 al companiei Germanwings care s-a prăbușit în Alpii francezi a părăsit cockpitul și nu a mai putut reveni, potrivit înregistrărilor sonore recuperate de anchetatori, arată o sursă apropiate anchetei. După aceste dezvăluiri, au apărut noi ipoteze şocante care duc cu gândul la un posibil atentat.
Alina Costache
26 mart. 2015, 06:51
AVION PRĂBUŞIT ÎN FRANŢA: Pilotul a rămas în cockpit, copilotul, BLOCAT în afara cabinei. IPOTEZE ŞOCANTE

Comandantul de zbor al avionului Airbus A320 al companiei Germanwings care s-a prăbușit marți în Alpii francezi se afla în cockpit înainte de producerea accidentului, cel care a rămas blocat în afara cabinei de zbor fiind copilotul, după cum rezultă din descifrarea înregistrărilor primei ‘cutii negre’, relatează joi AFP, citată de Le Monde.

Publicația New York Times, preluată de AFP, relatase anterior că unul din cei doi piloți ai avionului Airbus A320, care s-a prăbușit cu 150 de persoane la bord în Alpii francezi, a ieșit din cockpit și nu a mai putut intra în cabina piloților înainte de accident. Înainte de a fi separați, cei doi bărbați au vorbit în limba germană.

Potrivit AFP, care citează surse apropiate anchetei, alarmele indică apropierea de sol și sună așa cum este prevăzut. Procedura de acces de urgență în cabina piloților este una strictă. Dacă piloții prezenți în cockpit nu răspund, membrii echipajului trebuie în mod normal să formeze un cod pentru a deschide ușa. Procedura presupune 30 de secundă de așteptare, pentru ca apoi ușa carlingii să se deschidă în cinci secunde.

Cu toate acestea, pilotul are posibilitatea de a bloca intrarea din interior. „Este posibil să se închidă cabina piloților. Scopul este, începând cu 11 septembrie, de a împiedica accesul unui terorist sau a unei persoane bolnave în cabina piloților. Ușa este blindată. Ar putea fi un acces de urgență, printr-un cod digital, în cazul în care echipajul nu obține un răspund din partea piloților, în caz de boală, de exemplu. Acest cod declanșează o alarmă în cabina de pilotaj, iar în cazul în care piloții nu răspund, ușa se deschide. Dar codul digital poate fi neutralizat de către piloți”, a declarat comandantul de bord din cadrul Air France, Emmanuel Mistrali, pentru ziarul Le Monde.

„La începutul zborului, se aude cum echipajul vorbește normal, apoi se aude zgomotul unuia din scaune care este împins înapoi, o ușă care se deschide și se închide, zgomote care arată că cineva bate în ușă și apoi nu mai este nicio conversație până în momentul prăbușirii”, a menționat această sursă care a cunoaște conținutul înregistrărilor și a confirmat o informație publicată de jurnalul american New York Times, potrivit Agerpres.

Citeşte şi AVIONUL PRĂBUŞIT în FRANŢA: Coincidenţe ciudate în cazul prăbuşirii avionului Germanwings

Cei doi piloți vorbeau în germană. La sfârșitul zborului, alarma care indică apropierea de sol izbucnește, a adăugat aceeași sursă, fără să fie în măsură să precizeze dacă este vorba de comandantul de zbor ori copilotul cel care a părăsit cockpitul.

O altă sursă apropiată dosarului a dezvăluit AFP că copilotul a intrat „recent în compania” germană Germawings (filială a Lufthansa), „la sfârșitul lui 2013, cu câteva sute de ore de zbor la activ”.

Naționalitatea sa nu este cunoscută cu certitudine, a continuat sursa respectivă.

Aceste informații provin de la audierea de către anchetatori a cutiei negre care înregistrează sunetele din cabina piloților. CVR-ul (cockpit voice recorder) a fost găsit marți la câteva ore după accident, iar lectura sa a fost făcută spre sfârșitul zilei de miercuri.

Citeşte şi Patronul Lufthansa, despre tragedia din Alpi: Accidentul este inexplicabil, avionul era „tehnic ireproşabil”

Aceste noi date dau naştere la ipoteze şocante. Una dintre ele este că pilotul rămas în cabină a vrut să se sinucidă şi a blocat accesul colegului său în cabină. Pe de altă parte, nu poate fi exclusă nici posibilitatea ca acesta să fi avut o problemă medicală gravă, care să-l fi împiedicat să mai controleze avionul, dar şi să deschidă uşa cabinei.

Coborârea moderată și traiectoria lineară care a condus avionul direct în munți i-a făcut pe o serie de experți și piloți să atragă atenția asupra comportamentului inexplicabil al echipajului avionului.

Avionul a intrat într-o coborâre moderată care exclude o pierdere brutală de altitudine sau o coborâre de urgență. Aparatul a continuat în mod evident să aibă portanță (forța responsabilă cu menținerea aparatului la altitudine), au explicat comandanți de bord și foști anchetatori ai Biroului de anchetă și analiză (BEA).

Astfel, coborârea avionului rezultă în mod necesar dintr-o acțiune a echipajului. Avionul a rămas pe o traiectorie orizontală. El și-a continuat planul de zbor, cu excepția altitudinii, potrivit datelor furnizate de Flightradar24.

„Ori a înainta în direcția munților nu avea sens. Toate acestea indică o acțiune anormală din partea unor piloți profesioniști, care dispuneau de toate mijloacele, sau o lipsă de reacție din partea echipajului„, explică un comandant al unei mari companii aeriene.

„Faptul că piloții nu au împiedicat avionul să se prăbușească în munți ar putea semnifica că ei erau fie în stare inconștientă sau morți, fie au decis să moară, fie au fost forțați să moară”, concluzionează un alt expert pentru AFP.

Una dintre ipoteze este că a existat o depresurizare lentă și că masca de oxigen nu a funcționat. În acest caz, piloții puteau să intre foarte repede într-o stare de hipoxie (nivel redus de oxigen în sânge)”, opinează numeroși piloți și anchetatori BEA. Ei au reamintit de cazul prăbușirii avionului Boeing 737 al companiei cipriote Helios, la 14 august 2005, un accident soldat cu 121 de morți. În ziua accidentului, mecanicii au avut un test de presurizare și a uitat să pună maneta de presurizare la modul automat. În timpul ascensiunii sale, avionul nu a fost presurizat și a pierdut oxigen. Piloții au căzut inconștienți. Avionul care era pe pilot automat s-a prăbușit ulterior după ce și-a epuizat rezervele de carburant. Avioane de vânătoare care l-au escortat au asistat neputincioase la tragedie.

Pentru moment, nu se poate exclude nici sinuciderea unuia din piloți care și-ar fi putut neutraliza colegul sau intervenția unei terțe persoane în cockpit, potrivit experților, care subliniază importanța recuperării datelor din cutia neagră descoperită marți. Deși avariată, informațiile din ea au putut fi recuperate.

„Cardul de memorie, similar cu cel găsit în computere, este deosebit de bine protejat. Acest card de memorie este partea utilă a CVR (Cockpit voice recorder)”, subliniază Jean-Paul Troadec, fost director BEA.

Miercuri a fost găsit și cea de-a doua cutie neagră — (FDR — ‘flight data recorder’) — a avionului A320 al companiei Germanwings, care s-a prăbușit în sudul Alpilor francezi. Site-ul AirLive.net a relatat că dispozitivul este deteriorat într-un grad avansat și nu a putut fi găsit colectorul de informații.

‘A fost găsită și cea de-a doua cutie neagră, dar fără conținut’, a confirmat miercuri seara președintele francez Francois Hollande, într-o conferință de presă comună cu cancelarul german Angela Merkel și premierul spaniol Mariano Rajoy, împreună cu care s-a deplasat la locul dezastrului.

DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Spynews
Mihai Leu, transportat de urgență la spital. Fostul campion e în stare critică la Terapie Intensivă. A fost adus la Spitalul Fundeni cu elicopterul
Bzi.ro
Laura Cosoi, apariție neașteptată în costum de baie! Arată senzațional la 43 de ani, după 4 nașteri
Fanatik.ro
Cinci zodii încep luna mai în forță. Noroc cu carul în următoarele 20 de zile. Fecioarele, cele mai avantajate
Capital.ro
Anunț pentru românii cărora le expiră buletinele. Noua decizie a intrat deja în vigoare. Ce se întâmplă cu cărțile de identitate
Playtech.ro
Cât e ajutorul social în Spania în 2025. Ce condiții trebuie să îndeplinească un român pentru a-l primi
DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Adevarul
„Acea națiune va fi zdrobită foarte curând”. Trump spune că încearcă să salveze Ucraina
wowbiz.ro
România, fără curent în următoarele zile! Vestea vine după blackout-ul din Spania și Portugalia. Lista zonelor care nu vor avea electricitate. Ce se întâmplă, de fapt?
Spynews
Andrew Barabancea, fiul Ozanei Barabancea, a suferit infarct la 24 de ani. Care e starea de sănătate a tânărului / FOTO
Spynews
Mihai Mitoșeru, primele declarații despre noua iubită! Este prima relație oficială după divorț
Evz.ro
Trucuri simple și eficiente. De ce să punem telefonul într-un pahar de sticlă
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Românii din acest oraș sunt sfătuiți să evite apa de la robinet! Primarul a făcut anunțul
Cancan.ro
BREAKING | Vești proaste de la spital despre Mihai Leu. Sportivul român a fost indus în comă pentru a nu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
ANAF a dat ordin. Românii sunt obligați în mai 2025. Termen limită obligatoriu - vineri, 9 mai
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Restaurant mistuit de flăcări. Cel puțin 22 de oameni au murit
Pană de curent în România. Autorităzile au făcut acum anunțul: zonele afectate
MediaFlux
ANAF are o nouă țintă. Informații pentru românii care merg la medic
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Când lecțiile vin de la repetenți: ce ne transmite JD Vance înainte de alegeri