Avion prăbuşit în larg, a fost găsită cutia neagră. Toţi pasagerii de la bord au murit, momentan au fost recuperat 7 cadavre

Un avion militar Osprey a căzut în largul Japoniei. Salvatorii au recuperat cutia neagră şi speră să afle cauzele care au dus la tragedie.
Filip Stan
04 ian. 2024, 08:23
Avion prăbuşit în larg, a fost găsită cutia neagră. Toţi pasagerii de la bord au murit, momentan au fost recuperat 7 cadavre

Un avion s-a prăbuşit în larg, iar căutarea epavei a durat multe luni. Cutia neagră a avionului militar american dispărut de pe radare la sfârşitul lunii noiembrie în largul sud-vestului Japoniei cu opt persoane la bord a fost recuperată, a anunţat joi armata americană.

„Echipamente critice identificate de către oficialii de investigaţie au fost recuperate, inclusiv înregistratorul de voce şi date, denumit adesea ‘cutia neagră”’, a declarat un responsabil cu comunicaţiile din cadrul Comandamentului pentru operaţiuni speciale al forţelor aeriene americane (AFSOC).

Avion prăbuşit: unul dintre cei mai mari jurnalişti, mort în tragedia aviatică. Printre victime, şi fiica unui fost ministru

„Echipamentul va fi transportat la laboratoare pentru extragerea datelor, care vor fi apoi analizate de AFSOC”, a precizat aceasta, adăugând că se aşteaptă ca procesul de analiză să dureze „câteva săptămâni”.

Corpurile a şapte membri ai echipajului au fost recuperate anterior, iar operaţiunile de căutare sunt încă în curs de desfăşurare pentru a-l găsi pe al optulea, a precizat AFSOC.

VIDEO Avion prăbuşit peste o clădire din cauza furtunii: 5 morţi şi cel puţin 7 răniţi
Osprey, un avion care poate decola şi ateriza vertical ca un elicopter şi zbura ca un avion, s-a prăbuşit la 29 noiembrie, nu departe de insula japoneză Yakushima, în timpul unei misiuni de antrenament.

Fiabilitatea acestui avion a fost mult timp subiect de dezbatere, din cauza mai multor accidente mortale.

Coliziune pe aeroport în Japonia: Poliţia ia în considerare posibilitatea neglijenţei profesionale

Autorităţile nipone au lansat o anchetă pentru a stabili cauza coliziunii de marţi seara dintre două aeronave de pe aeroportul Haneda din Tokyo, iar poliţia metropolitană examinează şi pista unei neglijenţe umane, transmite miercuri Reuters.

Toţi cei 379 de oameni din avionul Airbus 350 al companiei Japan Airlines (JAL) care a luat foc după coliziunea cu un aparat Dash-8 al Gărzii de coastă au supravieţuit în mod miraculos, în schimb cinci din cei şase ocupanţi ai celui de-al doilea au murit.

Avionul Gărzii de coastă urma să transporte ajutoare pentru regiunile afectate de seismul de luni.

Toţi pasagerii şi echipajul avionului de linie au fost evacuaţi în circa 20 de minute după coliziune. Avionul Airbus a fost cuprins complet de flăcări şi a ars timp de peste şase ore.

Potrivit experţilor în aviaţie, coliziunile pe pistă, pe vremuri o chestiune recurentă, au devenit mult mai rare datorită tehnologiilor şi procedurilor de monitorizare moderne.

Autorităţile japoneze spun că nu este clar cum s-a produs accidentul. Departamentul poliţiei metropolitane din Tokyo anchetează posibilitatea unei neglijenţe profesionale, au relatat mai multe media nipone, inclusiv agenţia Kyodo şi Nikkei Asia; un purtător de cuvânt al poliţiei a confirmat că are loc o anchetă, dar a refuzat să spună dacă aceasta are în vedere o posibilă neglijenţă.

„O eroare umană este foarte posibilă”, potrivit lui Hiroyuki Kobayashi, fost pilot al JAL şi analist de aviaţie.

În general este permisă intrarea pe pistă a unui singur avion, dar deşi a fost acordată permisiunea de aterizare (pentru Airbus), avionul Gărzii de coastă se afla pe pistă, a explicat acesta.

Aeronavei JAL i s-a spus să continue manevrele de apropiere de pista 34R la ora locală 17:43 (08:43 GMT) şi i s-a dat permisiunea de aterizare la 17.45, cu două minute înainte de momentul în care autorităţile afirmă că s-a produs coliziunea pe aceeaşi pistă, la ora 17:47, arată înregistrările controlorilor de trafic disponibile pe liveATC.net.

„Liber pentru aterizare 34R Japan Airlines 516”, se aude cum spune un controlor.

Aeroportul Haneda nu a comentat deocamdată cu privire la aceste înregistrări. JAL a asigurat marţi într-un comunicat că aeronava sa a recunoscut şi repetat permisiunea de aterizare înainte de a ateriza.

Garda de coastă niponă a refuzat să comenteze cu privire la circumstanţele accidentului, inclusiv motivul pentru care se afla pe pistă avionul său şi dacă acesta staţiona sau era în mişcare în momentul coliziunii.

Pe lângă ancheta poliţiei, Autoritatea niponă pentru siguranţa transporturilor a lansat la rândul său o anchetă, cu participarea agenţiilor omoloage din Franţa, unde a fost construit avionul Airbus distrus, precum şi din Marea Britanie, unde au fost produse cele două motoare Rolls-Royce ale acestuia, au indicat persoane apropiate de anchetă. Şi compania Airbus a afirmat că va trimite o echipă de consilieri tehnici pentru a contribui la investigaţii.

Autorităţile au recuperat până acum înregistratoarele de zbor şi de voce ale avionului gărzilor de coastă.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Stația de metrou în care s-a dezvoltat un adevărat ecosistem. A fost descoperită aici chiar și o viețuitoare foarte rară
Capital.ro
Statul vrea banii cetățenilor. Românii au termen limită până pe 25 iunie. Nu poți depăși
Playtech.ro
Ce a ajuns să facă Iohannis de când nu mai e preşedinte? Românii nu au putut crede. Şi ţinuta i-a uimit datorită...
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Un patron i-a revoltat pe tinerii din Generația Z: „Vă plângeți că luați 2.400 de lei și nici nu puneți bonurile în calcul”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Cronologia unei catastrofe care a lovit grav România. Efectele letale se resimt și acum
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
Avertizări de Cod Galben în toată țara. Vremea se schimbă radical între 25 și 27 aprilie
Cancan.ro
Ce a putut găsi Piedone într-un Mega Image din Plaza România. Șefului ANPC nu i-a venit să creadă: „Fetelor!”
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
A murit cea mai mare și iubită actriță. A fost de o frumusețe rară. Nu va mai fi nimeni ca ea
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară: "Tare greu mi-a fost să ajung astăzi la biserică"
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Cadoul din România primit de Papa Francisc, pus în sicriul lui. Detaliul neștiut până acum
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
CFR Călători îl primește și pe „Constantin Brâncuși“, a patra locomotivă modernizată de Softronic. Cum arăta înainte