AVION PRĂBUŞIT în Taiwan: 31 de morţi şi 15 răniţi. Un copil de 2 ani, salvat. VIDEO din momentul PRĂBUŞIRII

Un avion cu 58 de pasageri la bord s-a prăbuşit în râul Keelung din Taipei (Taiwan). Cel puţin 31 de oameni  au murit, iar 15 au fost răniţi, potrivit celui mai recent bilanţ al victimelor tragediei aviatice. 12 persoane sunt încă date dispărute. Jurnaliştii au surprins imagini dramatice cu salvarea unui băieţel de numai doi ani, scăpat cu viaţă ca prin minune! Însă starea sa este acum critică.
Alina Costache
04 feb. 2015, 04:28
AVION PRĂBUŞIT în Taiwan: 31 de morţi şi 15 răniţi. Un copil de 2 ani, salvat. VIDEO din momentul PRĂBUŞIRII

31 de persoane și-au pierdut viața, miercuri, după ce un avion al companiei TransAsia s-a prăbușit într-un râu în Taipei, cu 58 de persoane la bord, acesta fiind al doilea accident în care este implicat un aparat de zbor al companiei taiwaneze în circa șase luni, potrivit unor surse ale pompierilor, informează AFP.

Potrivit AFP, echipele de salvare au anunțat că 15 supraviețuitori au fost scoși din avionul care era în curs de scufundare, iar 27 sunt date dispărute. Jurnaliştii au surprins imagini dramatice cu salvarea unui băieţel de numai doi ani, scăpat cu viaţă ca prin minune! Însă starea sa este acum critică.

Avionul avea la bord 53 de pasageri şi cinci membri ai echipajului. Dintre pasageri, 31 sunt turişti din China continentală, care cel mai probabil se întorceau acasă, întrucât multe persoane vin în Taiwan prin insulele Kinmen.

Avionul aparţine TransAsia Airways şi este un ATR72-600.

Avionul, care efectua un zbor intern, s-a lovit de un pod rutier înainte de a se prăbuşi într-un râu din apropiere. Persoanele salvate au fost spitalizate. Serviciile de urgenţă încercau să vină în ajutorul celorlalţi pasageri, informează AFP.

Avionul ATR-72 tocmai decolase de pe aeroportul Songshan din Taipei şi se îndrepta către aeroportul din Kinmen, în largul coastei de sud-est a Chinei, a precizat Agenţia de ştiri taiwaneză Central News Agency (CNA).

Potrivit primelor informaţii difuzate de CNA, aeronava s-a prăbuşit după ce a lovit un viaduct.

Un post local de televiziune ETTV a difuzat o înregistrare video în care se vede că avionul este acoperit aproape în întregime de apele râului Keelung, din Taiwan.

Potrivit presei locale, câteva persoane au fost salvate şi trimise la un spital învecinat.

În iulie, 48 de persoane au murit după ce un avion aparţinând TransAsia Airways s-a prăbuşit în arhipelagul Penghu din Taiwan, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile.

DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Spynews
Mihai Leu, transportat de urgență la spital. Fostul campion e în stare critică la Terapie Intensivă. A fost adus la Spitalul Fundeni cu elicopterul
Bzi.ro
Laura Cosoi, apariție neașteptată în costum de baie! Arată senzațional la 43 de ani, după 4 nașteri
Fanatik.ro
Cinci zodii încep luna mai în forță. Noroc cu carul în următoarele 20 de zile. Fecioarele, cele mai avantajate
Capital.ro
ANAF nu te lasă să păstrezi toți banii câștigați. Fiscul te taxează cu 40%. Românii sunt datori la stat
Playtech.ro
Cât e ajutorul social în Spania în 2025. Ce condiții trebuie să îndeplinească un român pentru a-l primi
DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Adevarul
„Acea națiune va fi zdrobită foarte curând”. Trump spune că încearcă să salveze Ucraina
wowbiz.ro
România, fără curent în următoarele zile! Vestea vine după blackout-ul din Spania și Portugalia. Lista zonelor care nu vor avea electricitate. Ce se întâmplă, de fapt?
Spynews
Andrew Barabancea, fiul Ozanei Barabancea, a suferit infarct la 24 de ani. Care e starea de sănătate a tânărului / FOTO
Spynews
Mihai Mitoșeru, primele declarații despre noua iubită! Este prima relație oficială după divorț
Evz.ro
Trei zodii care vor atinge succesul financiar în luna mai. Li se schimbă destinul
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Românii din acest oraș sunt sfătuiți să evite apa de la robinet! Primarul a făcut anunțul
Cancan.ro
BREAKING | Vești proaste de la spital despre Mihai Leu. Sportivul român a fost indus în comă pentru a nu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Permis de conducere pentru pensionari. UE ordonă control obligatoriu. Vin reguli noi din 2025
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Restaurant mistuit de flăcări. Cel puțin 22 de oameni au murit
Pană de curent în România. Autorităzile au făcut acum anunțul: zonele afectate
MediaFlux
ANAF are o nouă țintă. Informații pentru românii care merg la medic
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Când lecțiile vin de la repetenți: ce ne transmite JD Vance înainte de alegeri