Avionul premierului albanez ateriza la Istanbul în momentul atentatului

Avionul care îl aducea pe premierul Albaniei, Edi Rama, într-o vizită oficială în Turcia, ateriza marți seara pe aeroportul internațional Ataturk din Istanbul chiar în momentul producerii atentatului, a relatat agenția de presă turcă Dogan, citată de portalul francez 20 minutes.
Iulian Tudor
29 iun. 2016, 08:37
Avionul premierului albanez ateriza la Istanbul în momentul atentatului

Șeful executivului albanez și echipa sa, care urmau apoi să se deplaseze la Ankara, au putut fi plasați în siguranță.

Cel puțin 36 de persoane, inclusiv cetățeni străini, au fost ucise și 146 au fost rănite marți seara într-un triplu atentat sinucigaș pe aeroportul Ataturk din Istanbul, cel mai sângeros dintre cele trei care au vizat în acest an metropola turcă.

Citeşte şi ATAC TERORIST la ISTANBUL. Martori oculari, dezvăluiri cutremurătoare: Am văzut un terorist împuşcând oameni

Potrivit autorităților, explozii au avut loc mai întâi la intrarea în terminalul de zboruri internaționale în jurul orei locale 22:00 (19:00 GMT). Trei atacatori au deschis focul asupra pasagerilor, precum și asupra polițiștilor de pază, care au ripostat, iar apoi atacatorii sinucigași s-au aruncat în aer într-un scenariu amintind de atentatele jihadiste care au însângerat Parisul în noiembrie trecut (circa 130 de morți).

DailyBusiness
Laptele e mai ieftin în Italia decât în România. Prețurile de la raft te vor lăsa fără cuvinte!
Spynews
Rețetă de prăjitură cu cremă fină de iaurt și marmeladă. O vei găti și a doua oară
Bzi.ro
Mădălina Ghenea, apariție răvășitoare doar în lenjerie! Imagini spectaculoase cu bruneta focoasă!
Fanatik.ro
Fabrica mare din România care se construiește lângă o fostă mină. Se fac investiții masive aici, iar o mulțime de locuri de muncă vor fi disponibile
Capital.ro
Verdict pentru Călin Georgescu. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție privind turului doi al alegerilor prezidențiale
Playtech.ro
Câte contracte de muncă poate avea simultan un angajat. Limita maximă de ore pe care le poate lucra. Prevederile Codului Muncii 2025
DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Adevarul
Un potențial jaf de până la 300 milioane de euro se prefigurează în România. Chisăliță cere blocarea schemei din PNRR
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Deea Maxer, schimbări majore după divorț. Vrea să se mute din blocul în care locuiește și Dinu Maxer. Unde vrea să se stabilească
Spynews
Cum arată Prințesa de Aur la vârsta de 39 de ani. Abia o mai recunoști | FOTO
Evz.ro
Greșelile grave care distrug mixerul de bucătărie. Cum să procedăm corect
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
kanald.ro
Data la care intră alocațiile elevilor în luna martie 2025: Banii sunt virați direct pe card
Cancan.ro
Cele 3 alimente la care Dragoș Pătraru a renunțat pentru a slăbi 30 de kilograme. Mulți români le consumă zilnic
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Traian Băsescu cutremură România: Este inadmisibil, nu pot accepta că s-a întâmplat așa ceva!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
Ocean Infinity reia căutările avionului Malaysia Airlines MH370 dispărut în 2014
MediaFlux
AMENZI de MII de LEI pentru românii care locuiesc la BLOC! Ce APARTAMENTE sunt VIZATE
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Un pod care a stat închis 33 de ani va fi redeschis pentru traficul feroviar