La bordul avionului rusesc prăbuşit în Egipt se aflau şi două persoane din Dubăsari. Este vorba despre două femei, Dementici Tatiana Victor şi nepoata sa Daria, potrivit publika.md.
Publicaţia aminteşte că accidentul aviatic s-a produs sâmbătă, în Peninsula Sinai. În total au decedat 224 de oameni.
La câteva ore după tragedie, gruparea jihadistă Statul Islamic a revendicat doborârea avionului, ca răspuns la intervenţia Rusiei în Siria.
Dubăsari este un oraș în Republica Moldova, situat pe malul stâng al râului Nistru ,în Transnistria. Este centrul administrativ al raionului cu același nume. La Dubăsari funcționează cea mai mare centrală hidroelectrică din Republica Moldova.