Aviz negativ pentru marşul de protest al secuilor, în Târgu Mureş

Comisia de avizare a manifestărilor publice din Târgu Mureş a dat, miercuri, aviz negativ pentru marşul de protest anunţat de Consiliul Naţional Secuiesc (CNS) pentru data de 10 martie, şi a permis desfăşurarea comemorării Secuilor Martiri la monumentul cu acelaşi nume din oraş.
Romania TV
12 feb. 2014, 12:52
Aviz negativ pentru marşul de protest al secuilor, în Târgu Mureş

„S-a dat aviz pentru manifestarea comemorativă de la monumentul Secuilor Martiri, însă pentru marşul de protest, nu. A fost pentru prima dată când s-au înregistrat discuţiile în cadrul Comisiei de Avizare, iar membrii acesteia nu au avizat marşul de protest pe considerentul că este o acţiune de sine-stătătoare care nu poate fi legată de o activitate comemorativă. Refuzul avizării marşului de protest a fost motivat în baza Legii 60 din 1991, republicată, privind ordinea şi liniştea publică”, a declarat Valentin Bretfelean, şeful Poliţiei Locale Târgu Mureş, potrivit Agerpres.

Potrivit acestuia, decizia comisiei de avizare este consultativă, iar aprobarea finală aparţine primarului.

Consiliul Naţional Secuiesc, prin Asociaţia Siculitas, a înregistrat, în luna ianuarie, la Primăria Târgu Mureş, cererea pentru organizarea unei acţiuni comemorative urmată de un marş de protest pe străzile oraşului, pentru data de 10 martie, când se comemorează executarea secuilor martiri de către armata austriacă, în 1854.

Liderul CNS, Izsak Balazs, afirma în momentul depunerii cererii că ‘ziua libertăţii secuieşti’, iniţiată anul trecut, va fi comemorată şi anul acesta şi că deşi data de 10 martie va fi într-o zi de luni ‘sărbătorile oficiale nu se amână’ şi şi-a exprimat speranţa ca la comemorare şi la marşul de protest să participe mai mult de 100.000 de persoane.

Izsak Balazs a spus că a informat autorităţile despre intenţia organizării, în data de 10 martie, a unui miting similar celui de anul trecut, care – în ciuda scandărilor precum „Ţinutul Secuiesc nu e România!” sau „Să piară Trianonul!” – s-a desfăşurat în condiţii civilizate, în urma colaborării dintre organizatori şi forţele de ordine.

La mitingul de anul trecut din 10 martie, de la Târgu Mureş, au participat 5.000 – 7.000 de persoane, conform estimărilor autorităţilor locale, şi circa 30.000 potrivit estimărilor organizatorilor.

După depunerea cererii pentru avizarea comemorării şi a marşului de protest, preşedintele Consiliului Naţional Secuiesc, Izsak Balazs, a dat un comunicat de presă prin care a anunţat că în timpul marşului programat la Târgu Mureş, în 10 martie, nu vor fi permise lozinci care să lezeze demnitatea românilor sau a personalităţilor maghiare, nici uniforme ale vreunei organizaţii sau însemne de partid.

„Ne exprimăm încrederea că nimeni nu va formula mesaje străine de obiectivul Consiliului Naţional Secuiesc, nici în cuvinte, nici în simboluri şi nici prin lozincile scandate în comun. Partidele, formaţiunile politice vor lăsa acasă propriile simboluri, pentru a se alinia sub drapelul Ţinutului Secuiesc pentru un obiectiv comun. Ziua aceasta trebuie să devină pentru toţi ziua solidarităţii, motiv pentru care nu se admit lozinci, care să lezeze demnitatea altora, fie vorba de concetăţenii noştri de naţionalitate română, fie personalităţi maghiare ale vieţii publice. Cel care face un asemenea gest, indiferent că este agent al adversarilor autonomiei, fie că este un participant nechibzuit, va fi îndepărtat de către organizatori (…) În afară de ţinuta civilă, putem accepta doar portul popular secuiesc. Nu acceptăm uniforme, dar acceptăm spiritul militar, dacă aceasta se manifestă prin solidaritate, şi semnele unităţii şi ale disciplinei”, se arată în document.

Izsak Balazs susţinea că, la fel ca anul trecut, steagurile ţinutului secuiesc vor transmite mesajul de unitate, că organizatorii doresc dobândirea autonomiei pe cale constituţională, printr-o lege organică adoptată de Parlamentul României şi că acel slogan scandat în urmă cu un an, „ţinutul secuiesc nu e România!”, nu corespunde realităţii şi obiectivelor organizaţiei.

DailyBusiness
CTP vrea plecarea lui Klaus Iohannis de la Președinția României: „Datoria și un pustiu de bine ce le are de făcut românilor este să plece de la Cotroceni
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Imagini din culise, care nu s-au difuzat la TV! Ce a putut face Gina Pistol după ce Smiley a pierdut finala Vocea României
Fanatik.ro
Ce să pui în bradul de Crăciun ca să ai parte de noroc și prosperitate în 2025. Energiile negative vor fi eliminate
Capital.ro
Se schimbă buletinele. Cartea electronică de identitate care se introduce în toată România
Playtech.ro
Unde s-a născut Iisus Hristos de fapt și de ce s-ar putea să nu fie Betleem, conform...
DailyBusiness
Klaus Iohannis l-a desemnat premier pe Marcel Ciolacu. Cum arată noul Guvern al României
Adevarul
Ovidiu Ioanițoaia cere bani de operație. Înșelăciunea cu care hackerii păcălesc oamenii din agenda jurnalistului
wowbiz.ro
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
Crăciun. Zodii care își schimbă cercul de prieteni anul viitor. Renunță la oamenii falși
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
Mesajul tulburător postat de tânărul de 30 de ani din Deva înainte de a-și pune capăt zilelor. A transmis live pe Facebook, iar apoi s-a aruncat în fața mașinilor de pe un pod
Cancan.ro
Meteorologii Weather.com au modificat prognoza: Vin ninsorile în București!
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Statul vrea banii românilor. S-a dat ordinul în România. Se achită până la 9.720 lei anual
StirileBZI
Această plantă nu trebuie să lipsească de pe masa de Crăciun! Atrage banii și bunăstarea
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
substantial.ro
Nadia Comăneci transmite felicitări sportivilor români după Jocurile Olimpice de la Paris 2024
MediaFlux
PLATA cu CARDUL se SCHIMBĂ RADICAL! DISPARE în câteva ORE
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Misterul sărbătoririi numelor de Cristian și Cristina: Tradiție sau confuzie?