Timp de o săptămână, Poliţia Rutieră va folosi tot echipamentul din dotare şi va fi cu ochii pe conducătorii auto. Acţiunea se înscrie în calendarul de activităţi pe acest an al Organizaţiei Poliţiilor Rutiere Europene – TISPOL, din care face parte şi Poliţia Rutieră Română.
Acţiunea se desfăşoară concomitent pe teritoriul tuturor celor 27 de state membre UE şi are ca scop reducerea numărului de victime din accidentele rutiere.
„E o acţiune ce va viza depistarea şoferilor care încalcă regimul legal la viteză. Este o acţiune din calendarul TISPOL, o acţiune la nivel european, nu numai la nivel naţional sau Bucureşti. De astăzi (luni n.r.) vom acţiona cu radarele în locurile în care şoferii cu precădere calcă pedala mai mult şi depăşesc viteza legală şi în locurile în care s-au produs accidente cauzate de viteza excesivă„, a declarat Andrei Codău, purtător de cuvânt Poliţia Rutieră.