Avocat: Fostul principe Nicolae vine la înmormântarea Regelui. Nu a fost informat de deces

Fostul principe Nicolae nu a fost informat de familia sa cu privire la decesul bunicului său, Majestatea Sa Regele Mihai I, însă va fi prezent la înmormântarea de la Curtea de Argeş, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, avocatul acestuia, Radu Enache.
Romania TV
05 dec. 2017, 17:06
Avocat: Fostul principe Nicolae vine la înmormântarea Regelui. Nu a fost informat de deces

Vă daţi seama, să afle de la avocat că i-a murit bunicul, când sunt atâţia membri ai familiei. Eu l-am informat azi că bunicul lui a murit. Nu ştia, nu primise nicio informaţie de genul acesta nici de la un membru al familiei regale, nici de la un alt oficial – director de Casă Regală sau altcineva. Doi: a zis că, chiar dacă nu este informat oficial, el vine, bineînţeles, la înmormântarea bunicului. Nu mi-a spus ziua. Chestiunea este şi unde va fi în cortegiu: îl vor primi lângă familie, în familie, lângă catafalc, va fi în public? Ţinând cont de atitudinea din ultimele patru-cinci săptămâni faţă de el, adică nu l-au primit nici măcar să-şi vadă bunicul bolnav, plângere penală, n-au retras plângerea penală. Această plângere şi-a urmat cursul, vor apărea în curând toţi în faţa unui judecător. Sunt curios unde va fi locul lui în acest eveniment trist. Dar nepotul vine la înmormântarea bunicului”, a declarat pentru MEDIAFAX avocatul fostului principe Nicolae, Radu Enache.

Regele Mihai a încetat din viaţa, marţi, la ora 13.00, la reşedinţa sa din Elveţia, a anunţat Casa Regală a României.

„La căpătâiul Regelui a stat, până în ultima clipă, Alteţa Sa Regală Principesa Maria, În această seară, la ora 19, Custodele Coroanei va face o declaraţie de presă.

Trupul Regelui va fi depus în Holul de Onoare al Castelului Peleş iar slujba de înmormântare va avea loc la Curtea de Argeş, în noua Catedrală”, se spune într-un comunicat al Casei Regale.

Nicolae Medforth-Mills este acuzat de Casa Regală a României de tentativă de violare de domiciliu, după ce ar fi forţat uşa de la reşedinţa din Elveţia a Majestăţii Sale, anunţa, la începutul lunii noiembrie, Casa Regală, printr-un comunicat de presă. Casa Regală a înaintat o plângere la poliţia elveţiană. Încercarea nepotului Regelui Mihai de a îşi vizita bunicul a avut loc după ce starea de sănătate a Majestăţii Sale s-a înrăutăţit.

„În seara de marţi, 7 noiembrie 2017, Nicolae Medforth-Mills a făcut o tentativă de violare a domiciliului Majestăţii Sale Regelui, la reşedinţa din Elveţia. Dl Medforth-Mills a forţat uşa casei, implicând în incident şase persoane, dintre care trei colaboratori ai Casei Majestăţii Sale. Dl Medforth-Mills a agresat fizic şi verbal trei persoane. Una dintre ele prezintă răni corporale. În final, el a fost împiedicat să forţeze intrarea în casă. Majestatea Sa a făcut clar, de mai multe luni de zile, faptul că refuză să-şi vadă nepotul, lucru adus la cunoştinţă dlui Medforth-Mills în repetate rânduri”, a transmis Biroul de Presă al Regelui Mihai I.

„Nu au fost plângeri penale pentru loviri sau alte violenţe. Personalul şi infirmierele nu au depus astfel de plângeri. A rămas valabilă doar plângerea pentru violare de domiciliu, depusă de Casa Regală şi semnată de către Principesa Margareta. Ancheta este în stadiul iniţial, poliţia elveţiană l-a audiat pe el, dar vor urma să fie audiaţi martori şi, bineînţeles, şi Principesa Margareta (…) El doreşte să intre în ordinea de succesiune dar mai ales în familie. Este clar că a fost exclus şi din familie, din moment ce nu i-au deschis uşa pentru a ajunge 10 minute la bunicul lui. Gestul Casei Regale, de a nu primi nepotul să-şi vadă bunicul pe patul de moarte, este lipsă de umanism şi este un cinism deosebit. (…) Vrea (n.r Nicolae) să petreacă sărbătorile de iarnă în România”, a declarat, la acel moment, avocatul Radu Enache pentru MEDIAFAX.

DailyBusiness
Este alertă națională de cutremur! Ați simțit seismul din această dimineață?
Spynews
Nicoleta Nucă, adevărul despre presupusa sarcină! Cum a comentat zvonurile potrivit cărora urmează să devină mamă pentru prima dată
Bzi.ro
Ia cei mai mulți bani pentru concertele de Crăciun! Andra nu mai este primul loc
Fanatik.ro
Animalul descoperit recent care i-a uimit până și pe cercetători. Are 15 metri lungime și dinții ”ca niște lame”
Capital.ro
Bani din 2025. Se dau câte 200 LEI lunar. Sumele, virate pentru 2 milioane de români
Playtech.ro
Carmen Iohannis, apariție ȘOC! Românii au înlemnit când au văzut-o în fustă mult prea SCURTĂ și…
DailyBusiness
SUMA cu care un salariat din România trebuie să contribuie la fondul de pensii ca să aibă o PENSIE decentă
Adevarul
Cel mai ciudat cătun părăsit din Munții Șureanu. Oamenilor le era teamă să mai rămână aici noaptea
wowbiz.ro
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit de un șofer care nu s-a asigurat
Spynews
Alexia Eram și Mario Fresh s-au despărțit. De ce ar fi ajuns la separare. Au aniversat opt ani de relație în urmă cu două luni
Spynews
De ce nu i-a dat replică niciodată Leo de la Roșiori femeii cu care a făcut un copil și de care s-a despărțit! Manelistul vorbește despre acuzațiile pe care Manuela Oprișiu i le-a adus / VIDEO
Evz.ro
O furtună solară pune în pericol Pământul. Efecte dramatice sunt așteptate
Ego.ro
Elena Udrea, de nerecunoscut!!! Fosta blondă de la Cotroceni, extrem de slabă și cu părul creț
Prosport.ro
Prodanca, atac dezlănțuit la Reghecampf: „Fotografii grotești din cluburi și interviuri date de amantă”
kanald.ro
Câți bani primește cel mai bine plătit pensionar din România, după recalculare. Clasamentul celor mai mici pensii din sistemul public, pe regiuni
Cancan.ro
Prima reacție a Andreei Esca, după despărțirea Alexiei Eram de Mario Fresh: „În familia noastră..”
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Anunțul Rusiei a înfricoșat toată planeta. Ar putea începe războiul fără precedent în istoria omenirii
StirileBZI
Se scumpesc marea majoritate a alimentelor! Cât va costa 1 kg de carne de porc
Prosport.ro
FOTO. Ea e considerată cea mai sexy mamă a unui fotbalist din întreaga lume. La 40 de ani, arată mai bine ca multe tinere de 20 de ani
stirilekanald.ro
O mămică a 4 copii a dispărut misterios în urmă cu 6 luni. Poliția a făcut acum o descoperire macabră, iar familia nu înțelege ce s-a întâmplat
substantial.ro
Femeie din Buzău reținută pentru însușirea unei sacoșe cu 28.000 lei
MediaFlux
BANI MAI MULȚI pentru familii. Cine se încadrează
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Lovitură grea pentru români. Alimentul fără de care nu pot trăi se scumpește semnficativ