Avocat: Hayssam i-a spus procurorului DIICOT că vor avea timp 20 de ani să discute

Unul dintre avocaţii din oficiu ai lui Omar Hayssam a declarat vineri, la ieşirea din sediul DIICOT, că acestuia i-au fost aduse la cunoştinţă acuzaţiile din noul dosar şi că sirianul i-ar fi spus anchetatorului că va colabora şi că au timp 20 de ani să discute.
Romania TV
02 aug. 2013, 15:59
Avocat: Hayssam i-a spus procurorului DIICOT că vor avea timp 20 de ani să discute

Avocatul Maria Slăvuică a mai arătat că Omar Hayssam nu a dat nicio declaraţie scrisă, a semnat documentul de luare la cunoştinţă a acuzaţiilor şi s-a arătat deschis în colaborarea sa cu organele de anchetă.

Anchetatorii i-au adus acestuia la cunoştinţă că este urmărit penal pentru spălare de bani, înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, a precizat ea.

Potrivit avocatului, Hayssam i-ar fi spus procurorului că perioada de 20 de ani în care va executa pedepsele primite acum reprezintă un timp suficient pentru a discuta cu organele de anchetă.

Pe de altă parte, Slăvuică a arătat că noul dosar reprezintă un cumul de mai multe dosare, toate de natură economică.

Totodată, avocatul a precizat că anchetatorii, încă de la bun început, i-au pus în vedere lui Hayssam că nu vor discuta cu el despre dosarul de armament sau cel privind fuga din România şi că, până la acest moment, sirianul nu ar fi făcut vreo referire la acestea.

Maria Slăvuică a mai spus că Omar Hayssam a primit o pereche de ochelari, aşa cum solicitase miercuri în instanţă, şi a cerut să poată lua legătura cu soţia fratelui său, Carmen Omar, care este avocat.

Potrivit avocatului, procurorii au stabilit ca Hayssam să fie adus din nou la sediul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), în 20 august, însă, dacă acesta se hotărăşte să dea o declaraţie înainte de această dată, el poate fi adus în faţa anchetatorilor oricând doreşte.

„Este cooperant, este deschis să-şi îmbunătăţească situaţia actuală”, a mai arătat apărătorul din oficiu al lui Hayssam.

Avocatul a mai spus că, potrivit susţinerilor lui Hayssam, acesta ar fi încercat, în perioada în care a fost în arest pe teritoriul Siriei, demersuri pentru întoarcerea în România, însă fără succes.

Omar Hayssam a fost audiat vineri, timp de aproximativ o oră, la DIICOT, într-un nou dosar, sirianul fiind urcat ulterior în dubă, sub escorta trupelor speciale, pentru a fi dus înapoi în detenţie, la Penitenciarul Rahova.

El a fost arestat preventiv, vineri, în dosarul de înşelăciune şi delapidare, printr-o decizie a Tribunalului Bucureşti prin care a fost admisă propunerea în acest sens formulată de procurorii DIICOT.

Alături de Hayssam, în dosarul de înşelăciune şi delapidare a fost arestat preventiv, tot vineri, fratele acestuia, Mohamad Omar.

Hotărârea Tribunalului Bucureşti poate fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Bucureşti.

Omar Hayssam se află, din 23 iulie, în custodia Penitenciarului Bucureşti Rahova, după ce a fost adus în România pentru a-şi executa pedepsele din condamnările definitive de până acum, în timp ce fratele lui a fost arestat preventiv în lipsă.

Hayssam a declarat vineri, la judecarea propunerii de arestare preventivă, că dosarele sale sunt rezultatul faptului că s-a luat „de bun” că el este terorist şi că apoi toată lumea a ţinut cont de asta, fără să vadă şi binele făcut de el – „5.000 de locuri de muncă”.

Sirianul a refuzat să dea o declaraţie în faţa judecătorului care a dezbătut propunerea de arestare preventivă făcută pe numele său de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), în dosarul de înşelăciune şi delapidare.

Totuşi, el a arătat, fără să se consemneze la dosar, că nu a refuzat să primească rechizitoriul prin care a fost deferit justiţiei în acest caz, ci doar a vrut ca acesta să-i parvină în prezenţa unui avocat ales.

Hayssam a mai spus că în cursul zilei de joi a primit vizita unor membri ai familiei sale, dar că tot nu s-a reuşit găsirea unui „avocat specializat”.

Sirianul a explicat că, în opinia sa, pentru aflarea adevărului „trebuie muncit, trebuie reluată această cercetare” şi trebuie văzut în ce condiţii au fost luate declaraţiile martorilor din dosar.

„Trebuie văzut în ce condiţii au fost luate declaraţiile. Declaraţiile au fost luate sub presiunea faptului că Omar Hayssam este terorist. Eu nu am nicio participaţiune în acest dosar. Trebuie confruntate persoanele ce au dat declaraţii. Grupul infracţional nu a fost condus de mine”, a declarat el, în faţa instanţei.

DailyBusiness
Ficatul gras, pericolul tăcut. Cum să îți cureți ficatul și să îți redobândești sănătatea cu ceaiuri
Spynews
Ce este Gold Card, viza lansată de Donald Trump. De când va fi disponibil și cât costă cardul de aur
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Ce se află sub Moscova. Megastructura care poate fi utilizată în caz de război sau conflict armat în capitala Rusiei
Capital.ro
Răsturnare totală de situație în dosarul Cioacă-Elodia. S-a aflat tot. Avocata a făcut marele anunț
Playtech.ro
Cele mai frumoase sate din România pe care să nu le ratezi în această primăvară. Te întorci în timp şi uiţi de aglomeraţie
DailyBusiness
Vești proaste pentru o categorie de români. Crește vârsta de pensionare
Adevarul
Povestea Doamnei Stanca, marea iubire a domnitorului Mihai Viteazul. Cât timp au fost căsătoriți
wowbiz.ro
Ea este Anne, tânăra care a murit după ce a mâncat un sendviș la Roma! Nimeni nu se gândea că o simplă ieșire la restaurant i-ar putea aduce sfârșitul tinerei de 21 de ani
Spynews
Imagini savuroase cu Serghei Mizil în tinerețe! Cum arăta concurentul de la Asia Express la prima nuntă | FOTO
Spynews
Șacalul și-a recunoscut crimele, după un an de negare! Răsturnare incredibilă de situație în dubla tragedie din Constanța
Evz.ro
Moartea prematură a unuia dintre cei mai mari artiști români. A fost propus pentru Oscar
Ego.ro
Andreea Bălan și Loredana au dat lovitura! Nici Bogdan de la Ploiești nu se lasă mai prejos! EXCLUSIV
Prosport.ro
FOTO. Cum arată arbitra la care s-au dat fotbaliștii pe teren: „Unii mi-au scris pe Instagram”
kanald.ro
Preț carburanți luni, 7 aprilie 2025: Ce se întâmplă cu prețul la benzină și motorină la început de săptămână
Cancan.ro
Celebra brunetă din România a comis-o grav, în public! Și-a ridicat rochia, a arătat tot și apoi...
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Reguli noi pentru șoferii cu permis categoria B. N-au drept de circulație. Trebuie să aștepte 2 ani
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
stirilekanald.ro
„Te vei trezi fără inimă”: Cum a semănat Jack Spintecătorul teroare în București
Ce se întâmplă dacă nu faci succesiunea? Se achită impozit din bunurile imobile
MediaFlux
Cine este șeful lui George Simion. Șeful AUR face doar ce i se spune!
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine sunt chinezii care au venit lângă Hagi la Farul Constanța