Avocata premierului Victor Ponta, la DNA

Loredana Radu, avocata primului-ministru Victor Ponta, s-a prezentat, joi dimineaţă, la DNA, potrivit România TV.
Iulian Tudor
02 iul. 2015, 08:05
Avocata premierului Victor Ponta, la DNA

Loredana Radu a ajuns la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) în jurul orei 11.00, pentru dosarul în care premierul este urmărit penal. La intrare, avocata nu a făcut nicio declaraţie.

Surse politice citate de România TV au precizat, miercuri, pentru România TV că premierul s-ar putea întoarce în ţara săptămâna viitoare, după ce va avea acceptul medicilor.

Avocata primului-ministru a fost şi în 22 iunie la DNA, atunci prezentând procurorilor documente care să justifice faptul că Victor Ponta nu se poate prezenta pentru a fi audiat în dosarul în care este urmărit penal.

FIŞA MEDICALĂ a lui Victor Ponta. Ce documente a depus premierul la DNA. Date în premieră

Șeful Executivului o intervenție chirurgicală la genunchiul stâng într-o clinică din Turcia.

Conform DNA, Victor Ponta este urmărit penal în dosarul Turceni — Rovinari pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată (17 infracțiuni), complicitate la evaziune fiscală în formă continuată și spălare de bani, în calitate de avocat, (reprezentant legal al Cabinetului Individual de Avocat „Ponta Victor-Viorel”).

Faptele reținute de anchetatori ar avea legătură cu faptul că Ponta ar fi beneficiat de o parte însemnată din sumele obținute de către SCA „Șova și Asociații” de la complexurile energetice Turceni și Rovinari, deși nu a efectuat niciun fel de activitate profesională în temeiul convenției de conlucrare dintre cele două case de avocatură.

În același dosar, procurorii susțin că se impune continuarea urmăririi penale față de Victor Ponta și sub aspectul săvârșirii a trei infracțiuni de conflict de interese, dintre care una în formă continuată (două acte materiale). Faptele ar avea legătură cu funcția de prim-ministru.

Victor Ponta nu demisionează: Am fost numit de Parlament, doar Parlamentul poate să mă demită

DailyBusiness
Stenograme explozive din dosarul lui Călin Georgescu. ”Câștig sigur. Există un plan, există o strategie pe care numai eu o cunosc”
Spynews
Sese de la Mireasa este distrus de durere după moartea lui Andrei Perneș! Ce a apărut pe contul lui de Instagram | FOTO
Bzi.ro
Dezvăluire dureroasă făcută de Loredana despre mama ei: „Încerc să nu am regrete!“
Fanatik.ro
Ce semnificație au simbolurile biblice pe pieptul avocatului care l-a însoțit pe Călin Georgescu la audieri. Au legătură cu Învierea și Apocalipsa
Capital.ro
Proprietarii de case și imobile din România declară la Fisc. Termen legal, 30 de zile. ANAF a dat ordin
Playtech.ro
Motivul halucinant pentru care soţul femeii ucise de gheaţă este anchetat de oamenii legii! Ce a făcut bărbatul întrece...
DailyBusiness
Bolojan, anunț de ultimă oră! Consultările cu partidele, moment decisiv pentru viitorul României în Europa!
Adevarul
Pe cine amenință Cristela Georgescu cu gestul celebru făcut de Elena Udrea?
wowbiz.ro
Cine este femeia care și-a pierdut viața după ce a fost lovită de o bucată de gheață în Chiajna! Avea doar 35 de ani
Spynews
Ce a învățat Sore după despărțirea de tatăl fiicei sale. Pe ce pune accent în creșterea lui Erin: „Copiii se adaptează”
Spynews
Toți manelistii, în doliu: ”legenda noastră”. S-a stins o stea a muzicii lăutărești din România
Evz.ro
Schimbări masive pentru șoferi. Multe reguli nu mai sunt valabile
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
kanald.ro
Sfârșit tragic pe A1: Un tânăr, în vârstă de doar 26 de ani, a fost lovit mortal în timp ce încărca mașina pe o platformă auto
Cancan.ro
Călin Georgescu și-a sunat avocatul imediat ce a fost oprit în trafic. Ce i-ar fi zis să facă
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Ungaria Mare. Ungurii cutremură România. Gest fără precedent
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
stirilekanald.ro
George Simion, despre perchezițiile în care ar fi vizat Horațiu Potra: "Continuă abuzurile, nu găsesc dovezi". Ce iși dorește liderul AUR
Comisia Europeană reacționează ferm la acuzațiile lui Donald Trump
MediaFlux
Pensii majorate de la 1 aprilie. Se dau bani în plus pentru un milion de seniori
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine este milionarul român de la care Călin Georgescu a cerut 20-35 milioane de dolari și legătura cu Roșia Montană