Măsura care-i permite unui procuror să ceară băncii datele financiare ale unei persoane, fără acordul unui judecător, reprezintă o intervenţie nedorită în viaţa privată a persoanei şi ridică probleme serioase de constituţionalitate, consideră Octavian Popescu, partner la Muşat & Asociaţii.
Guvernul a modificat în luna mai, prin ordonanţă, articolul 153 din Codul de procedură penală, care va permite unui procuror să ceară băncii datele financiare ale unei persoane fără acordul unui judecător.
Modificarea elimină filtrul judecătoresc, prevăzut până acum în noul Cod penal.
„Chiar dacă legea se raportează la situaţii de excepţie (există urgenţă, iar obţinerea mandatului ar conduce la o întârziere substanţială a cercetărilor), este cert că măsura dispusă doar de procuror reprezintă o ingerinţă în viaţa privată a persoanei, eliminarea procedurii filtru de încuviinţare a măsurii de către instanţa de judecată, fiind de natură a ridica serioase probleme de constituţionalitate din perspectiva dreptului la viaţa privată garantat de art. 26 din Constituţie şi respectiv art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului„, spune Octavian Popescu, partner la Muşat & Asociaţii.
Obţinerea datelor privind tranzacţiile financiare a fost prevăzută în legislaţie ca o metodă specială de supraveghere cu evidente implicaţii şi limitări a vieţii private a persoanei, motiv pentru care, ca standard de protecţie în materia drepturilor şi libertăţilor fundamentale, măsura trebuia încuviinţată de un judecător de drepturi şi libertăţi, potrivit dispoziţiilor art. 139 şi art. 138 alin. (13) din Codul de procedură penală. „Prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 18/18.05.2016 au fost modificate dispoziţiile legale anterior menţionate, în sensul eliminării indirecte a controlului judecătorului de drepturi şi libertăţi, prin acordarea posibilităţii procurorului ca, în situaţii de excepţie, să poată dispune obţinerea unor astfel de date direct, fără aprobarea prealabilă a instanţei“, mai precizează Octavian Popescu.
Partenerul de la Muşat & Asociaţii spune că raţiunea existenţei unei încuviinţări prealabile din partea judecătorului de drepturi şi libertăţi în cazul măsurilor de supraveghere tehnică, inclusiv în ce priveşte obţinerea datelor privind tranzacţiile financiare, a fost determinată de necesitatea verificării de către un magistrat imparţial şi independent a cerinţelor de proporţionalitate şi subsidiaritate impuse de art. 8 CEDO, care permit limitarea vieţii private numai dacă aceasta este necesară într-o societate democratică şi este proporţională cu scopul urmărit.
În ţările occidentale există un consens larg în legătură cu necesitatea de a proteja intimitatea persoanei, susţine Octavian Popescu. Astfel, în Statele Unite aceste drepturi au un statut constituţional apărat de Curtea Supremă în timp ce statele din Uniunea Europeană au adoptat standarde referitoare la viaţa privată, care pun pe primul loc apărarea intimităţii individului, inclusiv din perspectiva confidentialităţii operaţiunilor efectuate prin intermediul instituţiilor de credit.