„Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu în legătură cu informaţiile apărute în presă, potrivit cărora un militar a murit în gara din Alba Iulia, în timpul descărcării unor tancuri destinate Paradei de 1 Decembrie. Sesizarea din oficiu vizează posibila încălcare a art. 22 din Constituţia României privind dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică”, anunţă vineri instituţia.
Plutonierul Orosz Alexandru, mecanic conductor la Complexul antiaerian Gepard din cadrul Batalionului 3 Apărare Antiaeriană „POTAISSA”, şi-a pierdut viaţa în 23 noiembrie, în gara din Alba Iulia. Militarul, care debarca tehnica militară ce urma să participe la Ceremonia militară de 1 Decembrie, s-a electrocutat de la reţeaua de înaltă tensiune a căii ferate în timp ce ajuta la descărcarea unui tanc de pe o platformă.
Plutonierul Orosz avea 33 de ani, era necăsătorit şi avea un copil. Era angajat în M.Ap.N. din anul 2007 şi fusese în misiune în Afganistan.
O comisie a Diviziei 4 Infanterie „Gemina” şi Parchetul Militar Cluj.cercetează cauzele producerii accidentului.