Avocatul Poporului s-a sesizat în cazul tragediei de la Caracal

Avocatul Poporului anunţă că s-a sesizat din oficiu, a început investigaţiile şi va întocmi un Raport Special referitor la problemele de sistem care au înlesnit uciderea a două adolescente la Caracal.
Ionela Marcu
29 iul. 2019, 12:00

Sesizarea din oficiu vizează posibila încălcare a art. 21, art. 22, art. 47 alin. (1) şi art. 49 din Constituţia României privind accesul liber la justiţie, dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică, nivelul de trai şi protecţia copiilor şi a tinerilor.

În cadrul investigaţiilor, Avocatul Poporului va solicita lămuriri de la STS, ANCOM, Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, Ministerul Afacerilor Interne în legătură funcţionarea, procedurile şi timpul de reacţie în cadrul Sistemului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112. În acelaşi timp, Ministerul Transporturilor, Consiliile Judeţene, Prefecturile, dar şi Ministerul Educaţiei vor fi solicitate să dea detalii cu privire la modul în care este asigurat transportul public inter şi intrajudeţean (pentru toţi cetăţenii României), dar şi transportul elevilor către şi dinspre şcoli.

Avocatul Poporului se va adresa atât Consiliului Superior al Magistraturii, cât şi Ministerului Public în vederea clarificării, între altele, a modului în care a fost gestionat dosarul primei crime comise în Caracal, în luna aprilie 2019. De asemenea, Ministerul Afacerilor Interne va fi solicitat să dea detalii referitoare la modul în care este asigurat efectivul de agenţi de ordine publică (din teren) în unităţile administrativ-teritoriale, respectiv judeţe, oraşe şi comune.

În acelaşi timp, Avocatul Poporului va trimite o adresă către Inspectoratul General al Poliţiei Române în care va solicita o evidenţă, precum şi detalii privind gestionarea dosarelor referitoare la dispariţiile de copii. Colaborarea între unităţile şcolare şi organele de poliţie, în vederea asigurării protecţiei elevilor, dar şi a semnalării eventualelor dispariţii, se va afla şi ea în atenţia Avocatului Poporului.

La finalul investigaţiilor, Avocatul Poporului va formula Recomandări şi va elabora un Raport Special care va analiza problemele de sistem, pentru ca, pe viitor, astfel de tragedii să fie evitate. Documentul va fi înaintat Parlamentului, Guvernului României şi va fi prezentat opiniei publice.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Mesaj viral transmis de Piedone de Paște! Dușmanii lui au rămas fără cuvinte!
Fanatik.ro
Vești bune pentru mai mulți pensionari: veniturile cresc din luna mai. Cetățenii care primesc bani mai mulți
Capital.ro
România e în doliu. Sportul românesc a pierdut cel mai mare antrenor chiar în a doua zi de Paște. Va rămâne o legendă
Playtech.ro
Când este ridicarea ștergătoarelor infracțiune? Un avocat a explicat situațiile în care se dau amenzi
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Circumstanțele discutabile ale vizitei lui JD Vance la Vatican: „A intrat cu forța și a lăsat o lume fără Papă”
wowbiz.ro
Mihai Bobonete, în doliu! A murit chiar în noaptea de Înviere: „Ne-a părăsit acum câteva momente”
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Minuni, întâmplări neobișnuite și legende petrecute în România în perioada Paștelui
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Unde va fi înmormântat Papa Francisc și cine l-ar putea înlocui pe acesta, potrivit Bisericii Catolice
Cancan.ro
De ce a murit Papa Francisc? Boala perfidă care l-a ucis în a doua zi de Paște
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Sold zero la contul bancar. Avertisment pentru românii cu banii pe card: Deplasați-vă la sediul unității bancare!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Cine ar putea să îl înlocuiască pe Papa Francisc. Următorul șef al Bisericii Catolice ar putea fi de culoare
Care sunt noile sume care vor intra pe cardurile de alimente. Data la care va fi livrata noua tranșă de bani
MediaFlux
O nouă zi liberă pentru români. Se modifică lista cu sărbătorile legale din Codul Muncii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, și-a tras vilă ANL în Voluntari dar ea se află… în București