Avocatul Poporului susţine că proiectul Guvernului privind starea de alertă este neconstituţional. „Nu există o definiţie”

Renate Weber a vorbit, marţi, la TVR, despre proiectul de lege privind starea de alertă pe care Guvernul l-a trimis în Parlament. Avocatul Poporului susţine că amendamentele adoptate marţi de majoritatea PSD din Senat au înlăturat cel puţin două motive de neconstituţionalitate din iniţiativă.
Romania TV
12 mai 2020, 19:29
Avocatul Poporului susţine că proiectul Guvernului privind starea de alertă este neconstituţional.

„Mâine (n. r. miercuri), pe rolul CCR se află sesizarea cu privire la Ordonanța 21/2004, care reglementează starea da alertă. Azi m-am uitat pe ceea ce a ajuns la mine. Fără să știu rezultatul votului de la Senat, aceste amendamente au făcut foarte bine.

Principalele 2 lucruri se referă la faptul că nu există o definiție a stării de alertă, dar și o limită în timp. Guvernul ar restricționa drepturi și libertăți pe un termen nelimitat, dar acest lucru nu este posibil. Nu știu ce va decide CCR, dar proiectul de lege trimis de Guvern la Parlament avea exact aceleași probleme.

Să presupunem că mâine Camera Deputaților adoptă această lege. Obligatoriu trebuie să așteptam termenul în care se poate sesiza CCR. Trebuie să treacă acele 2 zile.

Dacă nu se sesizează nimeni, președintele o promulgă, ajunge la Monitorul Oficial, dar tot trebuie apoi să așteptăm 3 zile pentru a intra în vigoare”, a declarat Renate Weber, la TVR, conform stiripesurse.

Plenul Senatului a adoptat, marţi, prin vot telefonic, proiectul de lege privind măsurile care pot fi impuse în starea de alertă, după 15 mai. Potrivit raportului elaborat de senatorii din Comisia Juridică, Parlamentul este cel care încuvințează starea de alertă prin ședință comună a celor două Camere și nu Guvernul prin ordonanță de urgență, așa cum prevede actuala lege.

APADOR-CH: Starea de alertă este tot starea de urgenţă, dar cu alt nume. Lege riscă să fie declarată neconstituţională

DailyBusiness
Prime de 1 Iunie pentru părinți. Companiile din România oferă bonusuri de până la 300 de lei
Spynews
Marilu Dobrescu povestește, în hohote de plâns, cu lux de amănunte, cum ar fi fost agresată fizic de fostul iubit, Iustin Petrescu: „A încercat să mă sufoce”
Bzi.ro
Cătălin Botezatu, mesaj dur după ce i-a fost criticată relația cu tânăra de 18 ani: „Voi plătiți bani grei ca să aveți așa ceva!”
Fanatik.ro
Anunț oficial pentru pensionarii cu grupe și condiții speciale. Trebuie să știe neapărat acest lucru, ei sunt românii care pot lua mii de lei în plus la pensie
Capital.ro
Regula obligatorie pentru gunoi. NU se aruncă niciodată. Se predă neapărat. Amendă 1.000 de lei în România
Playtech.ro
Robert Lupu, ucigașul Teodorei, avea mari probleme cu legea. Atacatorul din Cosmopolis avea mai multe dosare penale pentru fapte grave
DailyBusiness
Nicușor Dan merge la Salina Praid. Vizită în mijlocul tensiunilor după inundații și evacuări
Adevarul
Trump a distribuit o teorie conspiraționistă despre Biden: a murit în 2020 și a fost înlocuit
wowbiz.ro
Ce spunea Teodora de la Insula iubirii despre călăul său?! Fosta concurentă a vorbit în emisiune despre relația cu Robert și calvarul prin care a trecut după despărțire. Însă a avut și cuvinte de laudă la adresa lui
Spynews
Ce va face Claudiu Gherguț, câștigătorul Chefi la cuțite, sezonul 15, cu marele premiu, în valoare de 30.000 de euro. Cât va mai rămâne în România
Spynews
Pe ce dă Bursucu cei mai mulți bani. Fostul prezentator a spus adevărul cu subiect și predicat
Evz.ro
Vreme la extreme în România. Urmează ce e mai rău
Ego.ro
Cine este și cum arată singura soră a lui Klaus Iohannis. Acum s-a aflat! FOTO
Prosport.ro
FOTO. Marcela a făcut 8528 de euro în prima lună cu noul ei job, dar a fost pusă la zid: „Ești un exemplu rău pentru copii”
kanald.ro
Două persoane au murit după ce un avion s-a prăbușit în Germania!
Cancan.ro
Gestul care i-ar fi putut salva viața Teodorei Marcu. Cine a sunat-o fix înainte să fie împușcată MORTAL de Robert Lupu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Românii care au casa la curte NU au voie. Acordul vecinilor este obligatoriu. Trebuie act cu semnătură
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, într-o rochie mulată! A întors toate privirile
stirilekanald.ro
"A continuat să o urmărească, a zis că vine și o taie pe burtă" Teodora și soțul ei ar fi fost amenințați de Robert Wolf. Au făcut plângeri la poliție, dar totul pare să fi fost în zadar
Moșii de vară 2025. Ce NU trebuie să faci de Sâmbăta Morților și ce se dă de pomană
MediaFlux
Jaful de la Poștă a pus în pericol plata pensiilor! Anunțul Poștei Române privind pensiile din luna iunie
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Stațiunea uitată din inima Banatului. Un colț de paradis care refuză să moară