„Având în vedere controversele create în spaţiul public, referitoare la OUG 92/2018 (modificările la legile justiţiei) şi la situaţia creaţă de plecarea Avocatului Poporului în concediu, am solicitat invitarea domnului Victor Ciorbea (şi s-a aprobat acest lucru) în Comisia pentru Drepturile Omului, Culte şi Problemele Minoritătilor Naţionale, de indată ce Avocatul Poporului se va întoarce din vacanţă”, a anunţat pe contul său de Facebook deputatul Cătălin Nechifor, membru al formaţiunii Pro România.
PNL şi procurorul general au depus la Avocatul Poporului Victor Ciorbea o solicitare de sesizare a Curţii Constituţionale în legătură cu OUG pe justiţie, dar acesta este în concediu până în 30 octombrie şi şi-a delegat atribuţiile unui adjunct. Sunt exceptate însă de la delegare atribuţiile referitoare la sesizarea Curţii Constituţionale. Reprezentanţii instituţiei susţin că această exceptare este prevăzută într-o decizia a CCR care prevede că „Avocatul Poporului are exclusivitatea în privinţa deciziei de a ridica o excepţie de neconstituţionalitate, parte a independenţei instituţionale şi funcţionale de care acesta se bucură”. „Instituţia Avocatul Poporului este o autoritate publică unipersonală, autonomă şi independentă”, mai spune Avocatul Poporului.
Avocatul Poporului a cerut informaţii suplimentare de la Guvern şi de la Ministerul Justiţiei în legătură cu aspectele sesizate în memoriile privind neconstituţionalitatea O.U.G. nr. 92/2018, dată fiind „complexitatea aspectelor sesizate în petiţii”, iar prevederile sunt analizate de specialişti.