BACALAUREAT 2014. ANUNŢ IMPORTANT: Ce trebuie să facă absolvenţii care nu îşi pot ridica DIPLOMELE DE BAC

BAC 2014. Ministerul Educaţiei a anunţat ce trebuie să facă elevii care au terminat liceul şi au luat examenul de BACALAUREAT, dar nu pot intra în posesia diplomelor care să ateste acest lucru.
Romania TV
13 iul. 2014, 12:30
BACALAUREAT 2014. ANUNŢ IMPORTANT: Ce trebuie să facă absolvenţii care nu îşi pot ridica DIPLOMELE DE BAC

BAC 2014. Adeverinţele care atestă promovarea Bacalaureatului de către absolvenţii de clasa a XII-a au o valabilitate de 12 luni atât în ţară cât şi în străinătate, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Educaţiei Naţionale.

Instituţia precizează că adeverinţele pot fi ridicate începând din data de 14 iulie, ora 8.00, de la sediul unităţilor de învăţământ.

„Adeverinţele pot fi utilizate atât în ţară, cât şi în străinătate, pentru înscrierea în instituţiile de învăţământ superior, fără riscul de a fi respinse. Toate universităţile din România au luat act de această situaţie, iar Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor a transmis deja specimenul de adeverinţă emis de inspectoratele şcolare româneşti către baza de date a reţelei internaţionale ERIC – NARIC”, se arată în comunicatul amintit.

Anunţ INCREDIBIL făcut după afişarea REZULTATELOR FINALE de la Bacalaureat. Vezi ce se întâmplă acum

Potrivit aceleiaşi surse, prin intermediul reţelei menţionate se comunică toate informaţiile în materie de recunoaştere şi echivalare a documentelor oficiale emise de instituţiile statelor şi de alte instituţii de învăţământ.

Decizia privind emiterea acestor adeverinţe a fost reiterată duminică, 13 iulie, de ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, în cadrul videoconferinţei desfăşurate la sediul MEN. La videoconferinţă au participat reprezentanţii inspectoratelor şcolare judeţene, reprezentanţii Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi din România şi reprezentanţii Consiliului Elevilor, mai precizează comunicat MEN.

REZULTATE BACALAUREAT 2014 EDU.RO, după contestaţii. 60,65% dintre absolvenţii de clasa a XII-a au promovat examenul de Bacalaureatul, sesiunea iunie – iulie 2014.

Ministerul Educaţiei Naţionale a centralizat vineri, 11 iulie, rezultatele finale, înregistrate după solu’ionarea contestaţiilor, în sesiunea iunie-iulie a examenului de Bacalaureat 2014.

Astfel, din totalul celor 151.310 de absolvenţi de clasa a XII-a care s-au prezentat la examen, au promovat 91.769 (60,65%), cu 1,4% mai mult decât procentul înregistrat după prima afişare a rezultatelor (59,25%). Rezultatul este superior cu 4,25% celui consemnat în aceeaşi perioadă a anului 2013 (56,4%). Rata de promovare pentru promoţia curentă este de 69% (84.655 de elevi), cu 6% mai mare faţă de anul 2013 (63,1%).

Numărul mediilor pe tranşe a fost relativ echilibrat: pe segmentul 6 – 6,99 s-au înregistrat 25.385 de medii, pe segmentul 7 – 7,99 s-au înregistrat 25.176 de medii, pe segmentul 8 – 8,99 s-au înregistrat 25.348 de medii, iar pe segmentul 9 – 9,99 s-au înregistrat 15.752 de medii. La nivelul întregii ţări, s-au înregistrat 108 medii de 10, cu patru în plus peste cele consemnate iniţial.

Pe judeţe, cel mai ridicat procent de promovare s-a înregistrat în judeţele Brăila (78,60%,) Cluj (75,55%) şi Iaşi (74,75%). Judeţele cu cea mai scăzută rată de promovare sunt Ilfov (29,30%), Giurgiu (38,79%) şi Teleorman (45,27%).

La nivel naţional, din totalul celor 419.424 de lucrări, au fost contestate 40.810 (9,73%). Dintre acestea, au fost admise ca întemeiate 16.093 (39,41%). La proba scrisă de Limba şi literatura română E)a), din totalul celor 137.067 de lucrări, au fost contestate 17.225 (12,57%), fiind admise ca întemeiate 7.517 (43,64%). La proba scrisă de Limba şi literatura maternă E)b), din totalul celor 6.658 de lucrări, au fost contestate 323 (4,85%) şi au fost admise ca întemeiate 154 (47,68%). La proba scrisă obligatorie a profilului E)c), din cele 137.595 de lucrări, au fost contestate 10.835 (7,87%) şi au fost admise 4.097 (37,85%). La proba scrisă la alegere a profilului şi specializării E)d), din cele 138.103 lucrări, au fost contestate 12.457 (9,02%). Au fost admise ca întemeiate 4.325 (34,72%).

Din totalul celor 161.682 de absolvenţi înscrişi, s-au prezentat 151.310. Alţi 10.372 de candidaţi au absentat. Dintre cei 151.310 candidaţi prezenţi, 122.590 aparţin promoţiei curente, iar 28.704 provin din promoţiile anterioare. 275 de absolvenţi au fost eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă.

Subliniem că din totalul absolvenţilor de clasa a XII-a din promoţia curentă, înmatriculaţi în unităţile de învăţământ la începutul anului şcolar 2013-2014, 73% au participat la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie – iulie 2014, cu două procente mai mult decât în sesiunea iunie – iulie a Bacalaureatului 2013.

Precizăm că media minimă de promovare, pe fiecare disciplină în parte, este 5, iar media finală, totală, a notelor la toate disciplinele, necesară pentru promovarea examenului de Bacalaureat, este minimum 6. Procentul de promovare s-a calculat din totalul celor 151.310 de absolvenţi prezenţi, incluzându-i în acest total şi pe cei 275 de absolvenţi eliminaţi.

REZULTATE BACALAUREAT 2014 EDU.RO înainte de contestaţii. 59,25% dintre absolvenţii de clasa a XII-a au promovat examenul de bacalaureat 2014, sesiunea iunie-iulie, potrivit datelor furnizate de Ministerul Educaţiei, înainte de depunerea contestaţiilor. Rezultatul este mai mare cu patru procente celui consemnat în aceeaşi perioadă a anului 2013 (54,4%). Procentul de promovare pentru promoţia curentă este de 67,61%, cu 4,5% mai mare faţă de anul 2013, 63,1%. 

REZULTATE BACALAUREAT 2014 EDU.RO Bucureşti. Rata de promovare la prima sesiune a examenului de bacalaureat în Capitală a fost de 56,23%, înainte de depunerea contestaţiilor.

REZULTATE FINALE BACALAUREAT 2014 EDU.RO, pe judeţe: 

EDU.RO REZULTATE BACALAUREAT 2014 Alba
EDU.RO REZULTATE BACALAUREAT 2014 Arad
EDU.RO REZULTATE BACALAUREAT 2014 Argeş
EDU.RO REZULTATE BACALAUREAT 2014 Bacău
EDU.RO REZULTATE BACALAUREAT 2014 Bihor
EDU.RO REZULTATE BACALAUREAT 2014 Bistriţa-Năsăud
EDU.RO REZULTATE BACALAUREAT 2014 Botoşani
EDU.RO REZULTATE BACALAUREAT 2014 Braşov
EDU.RO REZULTATE BACALAUREAT 2014 Brăila
EDU.RO REZULTATE BACALAUREAT 2014 Bucureşti
EDU.RO REZULTATE BACALAUREAT 2014 Buzău
EDU.ROREZULTATE BACALAUREAT 2014 Caraş Severin
EDU.RO REZULTATE BACALAUREAT 2014 Călăraşi
EDU.RO REZULTATE BACALAUREAT 2014 Cluj
EDU.RO REZULTATE BACALAUREAT 2014 Constanţa
EDU.RO REZULTATE BACALAUREAT 2014 Covasna
EDU.RO REZULTATE BACALAUREAT 2014 Dâmboviţa
EDU.RO REZULTATE BACALAUREAT 2014 Dolj
EDU.RO REZULTATE BACALAUREAT 2014 Galaţi
EDU.RO REZULTATE BACALAUREAT 2014 Giurgiu
EDU.RO REZULTATE BACALAUREAT 2014 Gorj
EDU.RO REZULTATE BACALAUREAT 2014 Harghita
EDU.RO REZULTATE BACALAUREAT 2014 Hunedoara
EDU.RO REZULTATE BACALAUREAT 2014 Ialomiţa
EDU.RO REZULTATE BACALAUREAT 2014 Iaşi
EDU.RO REZULTATE BACALAUREAT 2014 Ilfov
EDU.RO REZULTATE BACALAUREAT 2014 Maramureş
EDU.RO REZULTATE BACALAUREAT 2014 Mehedinţi
EDU.RO REZULTATE BACALAUREAT 2014 Mureş
EDU.RO REZULTATE BACALAUREAT 2014 Neamţ
EDU.RO REZULTATE BACALAUREAT 2014 Olt
EDU.RO REZULTATE BACALAUREAT 2014 Prahova
EDU.RO REZULTATE BACALAUREAT 2014 Satu Mare
EDU.RO REZULTATE BACALAUREAT 2014 Sălaj
EDU.RO REZULTATE BACALAUREAT 2014 Sibiu
EDU.RO REZULTATE BACALAUREAT 2014 Suceava
EDU.RO REZULTATE BACALAUREAT 2014 Teleorman
EDU.RO REZULTATE BACALAUREAT 2014 Timiş
EDU.RO REZULTATE BACALAUREAT 2014 Tulcea
EDU.RO REZULTATE BACALAUREAT 2014 Vâlcea
EDU.RO REZULTATE BACALAUREAT 2014 Vaslui
EDU.RO REZULTATE BACALAUREAT 2014 Vrancea

Citeşte şi: REZULTATE BAC 2014: A luat 9.95 la BAC 2014, dar refuză să dea la facultate

REZULTATE BACALAUREAT 2014 EDU.RO. Pe judeţe, cel mai ridicat procent de promovare s-a înregistrat în judeţele Brăila (77,82%,) Cluj (73,91%) şi Iaşi (73,67%). Cea mai scăzută rată de promovare s-a înregistrat în judeţele Ilfov (27,93%), Giurgiu (38,14%) şi Teleorman (44,10%).

Pe discipline, situaţia arată astfel: la proba scrisă de Limba şi literatura română E)a), din totalul celor 137.182 de absolvenţi, 108.234 (78,90%) au obţinut medii peste 5. La proba scrisă de Limba şi literatura maternă E)b), din totalul celor 6.658 de absolvenţi, 6.285 (94,40%) au obţinut medii peste 5. La proba scrisă obligatorie a profilului E)c), din cei 137.677 de absolvenţi, 107.003 (77,72%) au reuşit să obţină medii peste 5, iar la proba scrisă la alegere a profilului şi specializării E)d), din cei 138.161 de absolvenţi, 111.005 (80,34%) au obţinut medii peste 5.

VEZI AICI ISTORICUL DE PROMOVARE PE ULTIMII 10 ANI

Din totalul celor 161.682 de absolvenţi înscrişi, s-au prezentat 151.294. Alţi 10.388 de candidaţi au absentat. Dintre cei 151.294 de elevi prezenţi, 122.590 aparţin promoţiei curente, iar 28.704 provin din promoţiile anterioare. 275 de absolvenţi au fost eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă. Din totalul absolvenţilor de clasa a XII-a din promoţia curentă, înmatriculaţi în unităţile de învăţământ la începutul anului şcolar 2013-2014, 73% au participat la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie – iulie 2014, cu două procente mai mult decât în sesiunea iunie – iulie a Bacalaureatului 2013.

CITEŞTE ŞI: Elevă la 35 de ani, performanţă la Bacalaureat. Femeia a obţinut cea mai mare notă din oraşul său

Înscrierea candidaţilor pentru cea de-a doua sesiune a examenului de bacalaureat se va face în perioada 14-18 iulie, evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română se va face în zilele de 18 şi 19 august, în timp ce evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă pentru elevii minorităţilor naţionale va fi susţinută pe 18 şi 19 august.

Evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională se va susţine în zilele 19 şi 20 august, iar cea a competenţelor digitale – pe 21 şi 22 august.

Probele scrise vor începe pe 25 august, cu limba şi literatura română, urmată pe 26 august de proba la limba şi literatura maternă.

Proba obligatorie a profilului va avea loc în 27 august, iar cea la alegere a profilului şi specializării, în 29 august.

Afişarea rezultatelor la cea de-a doua sesiune a bacalaureatului 2014 se va face pe 1 septembrie, până la ora 12.00, iar depunerea contestaţiilor se va putea face în aceeaşi zi, în intervalul orar 12.00 – 16.00. Contestaţiile vor fi rezolvate în zilele de 2 şi 3 septembrie, iar rezultatele vor fi afişate pe 4 septembrie.

DailyBusiness
Klaus Iohannis l-a desemnat premier pe Marcel Ciolacu. Cum arată noul Guvern al României
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Andreea Esca a întors toate privirile, cu o rochie cu un decolteu îndrăzneț! A prezentat o gală caritabilă – FOTO
Fanatik.ro
Ingredientul pe care să-l pui în salata de boeuf dacă vrei să nu-ți pice greu. Îi va da și un gust mai bun
Capital.ro
Demisie! Cutremur în România în cursa prezidențială: Mi-a fost bine acești 10 ani
Playtech.ro
Când vine Moș Crăciun în 2024? Seara în care se pun darurile sub brad
DailyBusiness
Un nou concediu pentru această categorie de români. Ce condiții trebuie să îndeplinească
Adevarul
NATO ar învinge Rusia în câteva luni, dar ar plăti un preț mare. Care sunt riscurile
wowbiz.ro
Raluca Pastramă, însărcinată după divorțul de Ibrahim Ibru?! „Emoții multe, de toate felurile”
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
Viscol pe 26 și 27 decembrie. Harta cu zonele îngropate de zăpadă
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
Le-ai văzut? Ele sunt cele două surori de 13 și 15 ani din Mehedinți care au dispărut de acasă în prag de sărbători! Familia le caută cu disperare
Cancan.ro
Când a descoperit Mircea Diaconu că suferă de cancer. A ținut totul... Fiica lui rupe tăcerea
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Călin Georgescu aruncă bomba. Complotul a fost pregătit: „Am devenit un...”
StirileBZI
Curtea Constituțională a decis impozitarea pensiilor cu 10%!
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
Alex a pierit în cumplitul accident din Gorj, la doar 26 de ani. Tânărul conducea chiar dacă avea permisul suspendat
substantial.ro
Simona Bucura Oprescu evită să clarifice creșterea pensiilor de la 1 ianuarie
MediaFlux
MAJORARE de PENSIE, după SĂRBĂTORI. Lista CREȘTERILOR de venituri, din IANUARIEI
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Orașul în care ninge toată săptămâna. Crăciun cu ciclon!