„Bugetul va fi trimis la Bpr (Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaților și Senatului — n.r.) și va fi echilibrat pentru UAT (unitățile administrativ-teritoriale — n.r.). Domnul Florin Pandele s-a grăbit puțin, pentru că noi, în momentul în care dădea acea declarație, tocmai studiam și rezolvam această problemă. De aceea, nu cred că acum este supărat sau își mai menține acel apel pentru că lucrurile s-au rezolvat„, a afirmat Bădălău, joi, la Parlament.
El a spus că „nu a făcut o consultare (cu primarii — n.r.), dar cu siguranță aceștia vor fi mulțumiți”.
Bădălău a afirmat că așteaptă să vină bugetul la Parlament și Birourile permanente reunite să îl repartizeze comisiilor de specialitate.
Referitor la depășirea deficitului de 3%, Bădălău a declarat: „Îngrijorări au fost și pentru acest an și am închis sub 3%. Acest buget este construit pentru a fi închis în 2018 sub 3%, așa cum impune UE, și noi ne-am dat angajamentul. Acest buget a fost creat cu o creștere de 5%, nu s-a forțat. Sperăm ca anul viitor să avem o creștere mult mai mare și sunt convins că se va întâmpla lucrul acesta. Deci este un buget corect construit”.
Bădălău a precizat că pentru Ministerul Transporturilor vor fi bani. „La Transporturi vom avea cofinanțări. Sunt suficienți bani și după primul trimestru vom vedea cum evoluează cheltuielile și cu siguranță dânsul (ministrul de resort — n.r.) va avea bani dacă va avea de cofinanțat proiecte”, a adăugat Bădălău.
Florin Pandele, primarul independent al oraşului Voluntari, a lansat, miercuri, un apel către toţi primarii din România, indiferent de culoarea politică, cerându-le să-şi convingă parlamentarii care îi reprezintă să nu susţină proiectul bugetului pe 2018.
Pandele a mai spus că oraşul pe care îl conduce va pierde nu mai puţin de 8 milioane de euro din bugetul de 40 de milioane, din cauza „revoluţiei fiscale” a Guvernului Tudose. Astfel, Pandele anunţa că, dacă lucrurile nu se vor rezolva în acest fel, va protesta în Piaţa Victoriei, gest la care îi îndeamnă şi pe alţi primari.
”Vreau să ies în stradă, să protestez. Nu mă voi alătura #rezist. Dacă tot s-a spus că este piața protestelor, dacă dl premier a spus că nu este o mare problemă și că putem protesta fără să avem o aprobare, de ce nu aș putea să protestez și eu? De ce nu ar putea să vină lângă mine alți primari sau cine vrea să protesteze în Piață? Cu atât mai mult cu cât sunt convins că Jandarmeria va avea grijă să nu ne luăm niciunul dintre noi un box în față” a spus Pandele.
”Directorul economic m-a informat, în urma unor calcule pe care le-a făcut, că orașul Voluntar va pierde 8 milioane de euro. Bugetul este 40 de milioane. Avem proiecte în derulare. Odată votat, nu va rămâne decât să ne uităm unii la alții, să oprim proiectele începute. Probabil vor apărea tot felul de comentarii de genul `soțul doamnei primar general e nemulțumit`. Eu fac acest demers în calitate de primar al orașului indiferent și nu-mi este indiferent dacă anul viitor voi avea la buget în loc de 40 de milioane, 32”, a mai spus el.