Guo Bin, în vârstă de 6 ani, a fost găsit săptămâna trecută acoperit de sânge, în apropiere de locuiţa sa din provincia Shanxi (din nordul Chinei), cu ambii ochi scoşi. Mătuşa paternă, suspectată că a comis acest act barbar, s-a sinucis săptămâna trecută, aruncându-se într-un puţ. Pe hainele sale au fost depistate urme de sânge care aparţinea copilului, relatează agenţia oficială China Nouă.
Doctorul Dennis Lam consideră că poate să-i ofere victimei o vedere primară.
„Povestea sa m-a înfuriat foarte tare, am fost afectat. M-am întrebat cum l-aş putea ajuta. Ca oftalmologi, momentul în care pacienţii noştri pot vedea din nou este recompensa noastră cea mai mare”, a mărturisit el pentru AFP.
El aşteaptă aprobarea părinţilor lui Guo Bin, provenit dintr-un mediu sărac şi rural, pentru a-l transfera la Shenzhen (sudul Chinei), unde ar putea fi operat încă de săptămâna viitoare.
Copilul urmează să primească proteze echipate cu camere video, care i-ar permite să recunoască formele, o tehnică deja folosită în prezent în Europa şi Statele Unite, potrivit doctorului Lam.
În următorii zece ani, el şi-ar putea recupera „între 20 şi 40 la sută” din vedere, în funcţie de progresul ştiinţei, care lucrează la crearea unor ochi bionici, conectaţi direct la creier.