„Doisprezece civili au fost ucişi şi alţi cinci au fost răniţi în explozia unei bombe, vineri seara, într-un autobuz în Kerbala”, conform anunţului conducerii serviciului de sănătate al localităţii situate în centrul Irakului.
Potrivit sursei citate, printre victime se află femei şi copii. La locul atacului au fost desfăşurate imediat forţe de ordine.
Atacul nu a fost deocamdată revendicat.
În ultimii ani, atentatele s-au rărit la Kerbala, dar celule clandestine ale grupării Stat Islamic continuă să organizeze atentate care îi vizează în special pe şiiţi.
Pe 10 septembrie, sute de mii de şiiţi veniţi din lumea întreagă, în special din Iranul învecinat, au venit în pelerinajul Ashura la Kerbala, eveniment religios ce comemorează martiriul imamului Hussein, figura fondatoare a islamului şiit.
La sfârşitul lunii octombrie, Irakul aşteaptă milioane de noi pelerini pentru Arbain, sărbătoare ce marchează încheierea perioadei de doliul Muhharam de 40 de zile, început la Ashura.
Ceremoniile prilejuite de Arbain au fost de mai multe ori întunecate în trecut de atacuri din partea grupărilor sunnite extremiste.
Acesta este cel mai important pelerinaj şiit din lume şi unul din adunările religioase cele mai impresionate care aduce împreună, anual, aproximativ 15 milioane de credincioşi.