Bălbâieli şi stângăcii, la Palatul Cotroceni VIDEO

Atmosfera solemnă din timpul depunerii jurământului noului Guvern, care a avut loc joi seară, la Palatul Cotroceni, a fost condimentată de stângăcii şi momente care au stârnit amuzamentul celor prezenţi.
Romania TV
10 feb. 2012, 08:38
Bălbâieli şi stângăcii, la Palatul Cotroceni VIDEO

Cel care a destins atmosfera sobră a ceremoniei a fost chiar primul ministru, Mihai Răzvan Ungureanu. După ce l-a salutat pe preşedintele Traian Băsescu, el a vrut să se retragă alături de membrii cabinetului fără a-i mai saluta pe preşedintele Senatului, pe cel al Camerei Deputaţilor şi pe preşedintele Curţii Constituţionale, aşa cum cerea protocolul. Stângăcia lui a stârnit amuzamentul preşedintelui care l-a urmărit cu privirea, zâmbind.

Ministrul mediului, Laszlo Borbely a făcut un gest care i-a trădat emoţiile. După ce a depus jurământul, înainte de a-l saluta pe preşedinte, şi-a şters mâna dreaptă de sacou.

Emoţionat a fost şi ministrul dezvoltării regionale şi turismului, Cristian Petrescu, care a jurat să respecte „constituţirea” şi legile ţării.

Nici ministrul Agriculturii, Stelian Fuia, nu a fost tocmai relaxat. El şi-a rostit jurământul, uitând să pună mâna pe Biblie şi pe Constituţie.

Şi preşedintele Traian Băsescu a făcut un gest care a marcat ieşirea din atmosfera protocolară a evenimentului. După ce a urat succes noilor miniştri, şi-a amintit că mai are de făcut o menţiune. Moment în care, amuzat şi-a pus mâinile în sân şi a început să zâmbească.

„Să nu uit să fac totuşi o menţiune, că mi-am adus aminte şi poate vrea toată lumea o explicaţie. Am avut sentimentul că sunt parte a acestui guvern”, a spus şeful statului.

După ceremonia de depunere a jurământului, miniştrii s-au întâlnit cu premierul, în prima şedinţă de guvern.

 

Spynews
”Mai rămâneam împreună”. Bogdan Cîrlan de la Insula Iubirii, despre relația cu Claudia Florescu
Bzi.ro
Brigitte și Florin Pastramă, condamnați penal! Ce au decis judecătorii în dosarul măștilor
Fanatik.ro
Obiceiul care te îmbătrânește fără să îți dai seama. Lidia Fecioru spune că multă lume îl dezvoltă în timp
Capital.ro
Reguli noi de astăzi, 7 IULIE. Sunt OBLIGATORII în toată Europa
Playtech.ro
ȘOC! Lidia Buble, cea mai FIERBINTE apariție pe plajă. A lăsat TOT la vedere, a încins atmosfera
DailyBusiness
Anunț pentru românii care merg cu trenul astăzi! Vor exista întârzieri mari pe o rută importantă!
Adevarul
Corina Cușa, profesoară: „A apărut un fenomen periculos în timpul vacanței mari: inactivitatea, ca formă de ocupare a timpului liber“
Spynews
E periculos să consumi ouă cu două gălbenușuri, sau ouă cu micuțe cheaguri de sânge? Ce spun specialiștii
Spynews
Un tată și-a aruncat de la etajul cinci cei doi copii de 2 și 5 ani, după ce s-a certat cu soția lui. Gestul cumplit s-a terminat tragic: ”A fost sfâșietor”
Evz.ro
Cotraceptivele pot duce la depresie. Toate explicațiile specialiștilor
Impact.ro
ȘOC! I-au ieșit sânii voluptoși din sutien! Mădălina Ghenea, poziții de INFARCT în dormitor, s-a văzut TOT
Prosport.ro
FOTO. Antonela, răsfățată de milionarul Paszkany! Așa arată tânăra care primește orice dorește
wowbiz.ro
Salman Khan și Iulia Vântur, primele imagini de la nuntă! Filmarea cu ei a scăpat pe internet
Cancan.ro
Vali a murit la Costineşti, după ce şi-a presimţit sfârşitul: 'Să îmi reparaţi maşina şi...'
Playsport.ro
Aparițiile astea ale Mădălinei Ghenea trebuie INTERZISE! A pozat iar cu toate secretele la vedere și a "scăpat" imaginile pe net
kanald.ro
Cod galben de caniculă în România pe 7 și 8 iulie! Regiunile în care se vor resimți temperaturi de până la 37 de grade
Capital.ro
S-a dat ordin LA GRANIȚA cu România. Au primit interzis chiar astăzi, 7 IULIE
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Cum a apărut fosta iubită a lui Smiley! A atras toate privirile la EURO 2024
stirilekanald.ro
Imaginile durerii de la înmormântarea familiei din Suceava, ucisă de un șofer de TIR
Papa Francisc avertizează asupra crizei democrației și ascensiunii populismului
MediaFlux
VINE CRIZA! Va fi mai RĂU CA ÎN 2008
Shtiu.ro
În ce regiune se găsesc cei mai inteligenți români? Cei mai prosti nu sunt moldovenii!